Satul care ne demostrează că „puterea de a schimba ceva ne aparține”
Că "și la noi se poate" este un adevăr de care, în adâncul sufletului, toți suntem convinși. Puțini dintre noi, găsesc însă calea spre concretizarea acestei vorbe românești în realizări care să îi întărească valoarea.
27 Decembrie 2016, 10:41
Calea spre succes ni se va părea mai ușoară, dacă luăm drept model principul de viață al unor săteni din județul Alba, a căror inițiativă măreață, materializată prin eforturi au transformat mica lor localitate într-un colț de civilizație.
Plecând de la premisa că "dacă nu noi, atunci cine?", locuitorii satului Limba, aflat la câțiva kilometri de municipiul Alba Iulia, uniți în cuget și partizani ai unui simț civic foarte dezvoltat, au făcut din satul lor unul occidental, care se gospodărește singur ca la carte.
Responsabilitățile comune față de vatra strămoșească reprezintă o zestre păstrată cu sfințenie și lăsată moștenire localnicilor de aici din generație în generație. Povestea lor a început în anii '70, când sătenii au ridicat singuri căminul cultural. Câțiva ani mai târziu au participat la lucrările de canalizare – au săpat șanțuri pe toate străzile și au făcut bazin pentru captarea apei.
În anul 2007, când turla bisericii trebuia reparată, lucrurile au căpătat un fond - oamenilor le-a venit ideea să se adune şi să pună toţi umărul. În același an s-au organizat și pentru a face un podeț către o zonă unde aveau terenuri agricole. De atunci, în fiecare lună, 130 de familii din cele 150 donează câte 5 lei pentru comunitate, iar banii sunt investiţi cu folos. „Şi cu ajutorul acestor bani străzile sunt mai frumoase, satul mai frumos, iar oamenii sunt mai uniţi. Fiecare dintre noi are un sentiment foarte plăcut că a ajutat cu ceva comunitatea în care trăiesc”, afirmă Augustin Muntean, membru în asociaţie.
Limbenii nu sunt doar o mare familie de oameni gospodari, ci și oameni cu sufletul deschis, sensibili la nevoile și neputințele altora. În 2011, aceștia au strâns bani pentru o femeie din sat care avea nevoie de o operație de inimă. Apoi, câteva luni mai târziu, oamenii din sat au strâns bani pentru a sprijini o familie nevoiașă cu 11 copii.
Dragostea, respectul și prețuirea satenilor pentru localitatea lor a dus la dispariția cârciumilor de aici. Se zvonește că în Limba sunt interzise cârciumile, iar oamenii s-au revoltat atunci când cineva a anunțat că ar dori să înființeze una, deoarece ar încălca o lege nescrisă a localității. Unii oameni din sat susțin că nu au avut niciodată un local unde să se consume numai băuturi alcoolice, iar alții spun că ultimele unități de alimentație publică, unde se servea și alcool, au fost desființate imediat după Revoluție.
Așa se face că astăzi, satul Limba se gospodăreşte singur, după ideea temerară a unor ţărani. Sătenii au format o asociaţie cu ajutorul căreia organizează evenimentele de suflet ale localităţii, îi ajută pe semenii care au nevoie şi chiar realizează mici investiţii necesare pentru bunul mers al comunităţii.
Satul este urbanizat, cu drumuri asfaltate şi trotuare pavate şi nu există o gospodărie care să nu aibă apă curentă, gaz sau canalizare, chiar și conexiune la internet. Nu mai au animale de tracţiune şi susţin că satul lor este unul dintre cele mai dezvoltate din judeţul Alba.
Localnicii gospodari și-au făcut chiar și un site, limbenii.ro, în care sunt prezentate realizările comunității.
Eforturile lor de ani se zile se văd astăzi pe toate străzile satului, lucru pentru care merită toată admirația noastră.