Avertizare meteo cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în 24 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti, pe parcursul zilei de vineri.
Articol de Petruț Mazilu, 14 Iunie 2024, 10:54
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 - 23:00, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul şi sud-estul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55 - 70 km/h) şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 - 30 l/mp şi, pe arii restrânse, de peste 50 l/mp.
Atenţionarea este valabilă pentru judeţele Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi pentru Municipiul Bucureşti.
ANM precizează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul ţării. În sudul Banatului şi în sud-vestul Olteniei, din a doua parte a zilei vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 km/h.