Avertizare meteo de furtună în nouă judeţe din Moldova, Dobrogea şi Muntenia
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de vreme instabilă, ce vizează zone din nouă judeţe situate în Moldova, Dobrogea şi Muntenia.
11 Septembrie 2024, 15:42
Potrivit meteorologilor, în următoarea oră şi jumătate, se vor semnala averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului în localităţi din judeţele: Bacău, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Buzău şi Călăraşi.
În aceste zone, cantităţile de apă acumulate vor ajunge la 40 l/mp.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.