Avertizare meteo de vreme severă, până joi dimineața
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în cinci judeţe din Dobrogea şi estul Munteniei.
28 August 2024, 13:24
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 28 august, ora 10:00 - 29 august, ora 10:00, în judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila şi parţial în Ialomiţa şi Călăraşi, vor fi averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu viteze, în general, de 45 - 55 km/h) şi trecător descărcări electrice.
Prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp şi, izolat, 30 - 40 l/mp.
Meteorologii precizează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor înregistra pe alocuri şi în celelalte zone.
Pentru zona municipiului Bucureşti, în următoarele zile, vremea se anunţă instabilă, cu cer înnorat, averse temporare şi, posibil, descărcări electrice.
Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă, apropiată de cea normală la această dată, se va situa în jurul valorii de 28 de grade. Temperatura minimă va fi între 17 şi 19 grade.