Începe perioada de prohibiție pentru șalău și biban în apele din România
Autoritățile au anunțat începerea prohibiției pescuitului la șalău și biban, măsură necesară pentru protejarea acestor specii în perioada de reproducere. Pescarii sportivi și comerciali trebuie să respecte restricțiile impuse pentru a asigura refacerea populațiilor de pești.

Articol de Petruț Mazilu, 19 Martie 2025, 12:06
Măsura va începe joi, aşa încât cele două specii nu vor putea fi capturate în mediul natural decât după încheierea prohibiţiei generale a pescuitului, 7 iunie, conform ordinului comun al Ministerului Mediului şi cel al Agriculturii din acest an.
Cele două specii de peşte se reproduc în martie-aprilie, atunci când temperatura apei atinge 7-8 grade Celsius, în cazul bibanului, 10-16 grade Celsius, în cazul şalăului, şi sunt considerate de interes economic în Delta Dunării.
Potrivit lucrării 'Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării', semnată de cercetătorul Vasile Oţel, în ultimele decenii, cantităţile de biban capturate în Deltă s-au redus simţitor, de la 949 de tone, în anul 1965, la 3 tone, în anul 1997, din cauza apariţiei fenomenului de eutrofizare, caracterizat prin creşterea vegetaţiei acvatice.
De asemenea, şalăul, unul dintre cei mai căutaţi şi apreciaţi peşti de pescarii sportivi, dar şi una dintre speciile cele mai importante pentru pescuitul comercial din Rezervaţie, a scăzut în capturile raportate oficial de pescari de la un maxim de 877 de tone, în anul 1963, la 39,94 de tone, în anul 2024, potrivit Agerpres.
În Deltă, în această perioadă este interzis şi pescuitul ştiucii, iar pe data de 31 martie începe prohibiţia pescuitului la scrumbie şi rizeafcă.
Totodată, în apele Mării Negre, începând cu data de 15 martie, sunt interzise reţinerea, deţinerea şi comercializarea rechinului, timp de o lună, iar în aprilie va începe prohibiţia pescuitului la gobiide şi calcan.
Scrumbia, una dintre speciile de peşti cele mai importante pentru pescuitul comercial din Deltă, datorită calităţilor sale gustative, este unul din puţinii peşti care trăiesc în Marea Neagră şi urcă pe fluvii în sezonul de reproducere.
Ea se prinde pe Dunăre în perioada migraţiei, iar capturile raportate oficial de pescarii din Deltă au scăzut de la un maxim de 2.507 tone, în anul 1975, la 23 de tone, în anul 1999.
Potrivit datelor Administraţiei Rezervaţiei, anul trecut, pescarii din Deltă au capturat 485,15 tone de scrumbie, o cantitate de cel puţin două ori mai mare decât cea raportată în anul precedent, 215 tone.
Prohibiţia generală a pescuitului în România în apele naturale va începe pe data de 9 aprilie şi se va încheia pe data de 7 iunie, cu unele excepţii.