Un seism cu magnitudinea de 3,8 pe Richter s-a produs miercuri după-amiaza în judeţul Buzău
Un cutremur cu magnitudinea 3,8 s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 16:06, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
25 Octombrie 2023, 17:01
Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 53 km vest de Focşani, 59 km nord-vest de Buzău, 61 km sud-est de Sfantu-Gheorghe, 70 km est de Braşov şi 85 km nord-est de Ploieşti.
Este al doilea cutremur produs miercuri în judeţul Buzău după cel de la ora 9:25 care a avut o magnitudine de 4,3.
De la începutul lunii octombrie, în România, au avut loc 25 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,3 pe Richter.
Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7 pe Richter, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.