Ascultă Radio Antena Satelor Live

12 cazuri noi de rujeolă, în județul Teleorman

Douăsprezece cazuri de rujeolă au fost confirmate, în judeţul Teleorman, în ultima săptămână, printre pacienţi numărându-se atât copii, cât şi persoane adulte.

15 Ianuarie 2019, 05:23

Potrivit şefului Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman, Mioara Comana, cele mai multe cazuri sunt reprezentate de copii nevaccinaţi.
"Din cele 12 cazuri confirmate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, şase sunt copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 luni. Aceştia nu apucaseră să fie vaccinaţi pentru că prima doză se administrează la vârsta de 9 luni. Avem şi un copil de 1 an care a contractat virusul. Mama acestuia a dat declaraţie medicului de familie că refuză vaccinarea copilului. Celelalte cinci persoane sunt trecute de 30 de ani, adică au fost vaccinate acum mai bine de 30 de ani", a declarat pentru AGERPRES Mioara Comana.
Aceasta a explicat că rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii - de la simple otite, faringită, conjunctivită până la grave pneumonii, encefalită, insuficienţă hepatică sau chiar deces.
Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare. Pentru unu din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală. Cea mai eficientă metodă de prevenire a acestei boli este vaccinul.
Unii părinţi refuză să administreze copiilor acest vaccin din cauza unor controverse apărute în ultimii ani, în mediul public existând discuţii referitoare la o presupusă legătură între vaccinul antirujeolic şi autism sau boli intestinale.

AGERPRES

Social 05 Aprilie 2025, 14:45

Intervenție spectaculoasă a pompierilor, pentru salvarea unei femei căzută într-o fântână adâncă de 18 metri

O femeie în vârstă de 38 de ani a fost salvată, sâmbătă, după ce a căzut într-o fântână adâncă de 18 metri, într-o gospodărie...

Intervenție spectaculoasă a pompierilor, pentru salvarea unei femei căzută într-o fântână adâncă de 18 metri
Social 03 Aprilie 2025, 15:29

Guvernul alocă fonduri pentru ajutoare de urgență destinate persoanelor în nevoie

Executivul Guvernul a anunțat acordarea unui ajutor financiar de urgență pentru peste 500 de familii și persoane singure...

Guvernul alocă fonduri pentru ajutoare de urgență destinate persoanelor în nevoie
Social 03 Aprilie 2025, 11:48

Acces limitat la sănătate: Sute de localități fără medic de familie

Peste 180 de localități din România se confruntă cu o criză gravă în sistemul sanitar, neavând niciun medic de familie, a...

Acces limitat la sănătate: Sute de localități fără medic de familie
Social 01 Aprilie 2025, 14:36

Persoanele cu mobilitate redusă vor avea mai multe facilități pe litoral

Un nou proiect legislativ propune facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități pe plajele de la Marea Neagră, prin...

Persoanele cu mobilitate redusă vor avea mai multe facilități pe litoral
Social 01 Aprilie 2025, 13:29

CFR anunță modificări în orarul trenurilor, din cauza lucrărilor la calea ferată

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță modificări în circulația trenurilor în perioada 1 - 30 aprilie, din cauza unor...

CFR anunță modificări în orarul trenurilor, din cauza lucrărilor la calea ferată
Social 28 Martie 2025, 18:32

Oficialii MApN dezmint zvonurile privind mobilizările forțate, atrăgând atenția asupra dezinformării

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a sesizat asupra unor acțiuni de dezinformare în legătură cu așa-zise exerciții de...

Oficialii MApN dezmint zvonurile privind mobilizările forțate, atrăgând atenția asupra dezinformării
Social 28 Martie 2025, 16:51

Sprijin pentru studenți și familii tinere: Chirii de până la 500 euro, decontate printr-un credite susținute de stat

Studenții și tinerii familiști vor putea beneficia de un nou program guvernamental prin care își pot deconta chirii de până...

Sprijin pentru studenți și familii tinere: Chirii de până la 500 euro, decontate printr-un credite susținute de stat
Social 28 Martie 2025, 14:09

16 localități afectate de vijelii în ultimele 24 de ore

Vremea nefavorabilă a afectat 16 localități din mai multe județe ale țării, provocând pagube materiale și intervenții de...

16 localități afectate de vijelii în ultimele 24 de ore