Ascultă Radio Antena Satelor Live

Caravană a Crucii Roşii pentru recrutarea tinerilor dornici să devină salvatori

Crucea Roşie Satu Mare organizează o caravană în cartierele municipiului reşedinţă de judeţ pentru a atrage şi pregăti cât mai mulţi tineri să devină salvatori, a anunţat directorul filialei judeţene, Rodica Borlan, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Caravană a Crucii Roşii pentru recrutarea tinerilor dornici să devină salvatori
Foto: pixabay

26 Aprilie 2023, 16:26

'Invităm oamenii să vadă demonstraţii de prim ajutor şi activităţi prin care orice sătmărean se poate implica, poate să devină mai bun, poate să schimbe ceva în viaţa celui de lângă el, poate să salveze în primul rând un om.

Ca să fii salvator nu trebuie să ai facultatea de Medicină, avem şi cazuri de copii de clasa a doua care au salvat vieţi.

Este important să fii alături de comunitate şi foarte important ca să îşi doreşti să te implici, de aceea noi demarăm o caravană a voluntarilor, să ne cunoască lumea mai bine', a declarat Rodica Borlan.

Prima acţiune va avea loc vineri, 28 aprilie, în Pasajul Corneliu Coposu, unde vor avea loc demonstraţii de prim ajutor şi diferite activităţi cu voluntarii Crucea Roşie.

Scopul acţiunilor este de a atrage mai mulţi tineri în Crucea Roşie şi a-i pregăti să acorde primul ajutor celor care au nevoie.

Coordonatorul tineretului din Crucea Roşie Satu Mare, Vlad Vâlcu, a arătat că mai mulţi elevi şi-au salvat colegii chiar în incinta şcolilor.

'Am avut ocazia să intervin în mai multe cazuri la limită, pot să amintesc cazul unui coleg de clasă căruia i s-a făcut rău.

Am avut noroc pentru că am ştiut cum să reacţionez, colegii mei au intrat în panică pentru că nu au ştiu despre ce este vorba, eu am avut spiritul de situaţie să intervin şi să-l stabilizez până când a intervenit ambulanţa.

Avem situaţii în care voluntarii mai mici au reuşit să salveze viaţa altor colegi. Am avut o fetiţă clasa a III-a care în urma programelor pe care le-am făcut a reuşit să îşi salveze o colegă care se înecase cu o bomboană în timpul orelor de la şcoală.

Vă invităm să veniţi alături de noi pentru a fi super-eroi', a spus Vlad Vâlcu.

Etichete : crucea rosie
Oficialii MApN dezmint zvonurile privind mobilizările forțate, atrăgând atenția asupra dezinformării
Social 28 Martie 2025, 18:32

Oficialii MApN dezmint zvonurile privind mobilizările forțate, atrăgând atenția asupra dezinformării

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a sesizat asupra unor acțiuni de dezinformare în legătură cu așa-zise exerciții de...

Oficialii MApN dezmint zvonurile privind mobilizările forțate, atrăgând atenția asupra dezinformării
Sprijin pentru studenți și familii tinere: Chirii de până la 500 euro, decontate printr-un credite susținute de stat
Social 28 Martie 2025, 16:51

Sprijin pentru studenți și familii tinere: Chirii de până la 500 euro, decontate printr-un credite susținute de stat

Studenții și tinerii familiști vor putea beneficia de un nou program guvernamental prin care își pot deconta chirii de până...

Sprijin pentru studenți și familii tinere: Chirii de până la 500 euro, decontate printr-un credite susținute de stat
16 localități afectate de vijelii în ultimele 24 de ore
Social 28 Martie 2025, 14:09

16 localități afectate de vijelii în ultimele 24 de ore

Vremea nefavorabilă a afectat 16 localități din mai multe județe ale țării, provocând pagube materiale și intervenții de...

16 localități afectate de vijelii în ultimele 24 de ore
Statele Unite au decis: România nu intră, momentan, în programul de călătorie fără viză
Social 25 Martie 2025, 17:20

Statele Unite au decis: România nu intră, momentan, în programul de călătorie fără viză

România nu va fi, cel puțin pentru moment, inclusă în Programul Visa Waiver, care ar fi permis cetățenilor români să...

Statele Unite au decis: România nu intră, momentan, în programul de călătorie fără viză
Sălaj: Sute de copii au sărbătorit alături de poliţişti Ziua Poliţiei Române
Social 25 Martie 2025, 12:44

Sălaj: Sute de copii au sărbătorit alături de poliţişti Ziua Poliţiei Române

Sute de copii au fost prezenţi marţi pe platoul din centrul Zalăului pentru a sărbători, alături de poliţişti, Ziua Poliţiei...

Sălaj: Sute de copii au sărbătorit alături de poliţişti Ziua Poliţiei Române
În curând vom da ceasurile înainte: România trece la ora de vară
Social 24 Martie 2025, 17:35

În curând vom da ceasurile înainte: România trece la ora de vară

România va trece la ora oficială de vară în noaptea de sâmbătă 29 martie spre duminică 30 martie. Ceasurile vor fi date...

În curând vom da ceasurile înainte: România trece la ora de vară
România conduce clasamentul european la incidența tuberculozei
Social 24 Martie 2025, 17:01

România conduce clasamentul european la incidența tuberculozei

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența tuberculozei, potrivit celor mai recente...

România conduce clasamentul european la incidența tuberculozei
Cutremur moderat în zona seismică Vrancea, cu epicentrul la mare adâncime
Social 24 Martie 2025, 13:01

Cutremur moderat în zona seismică Vrancea, cu epicentrul la mare adâncime

Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP) a revizuit datele referitoare la cutremurul produs luni dimineață, la ora...

Cutremur moderat în zona seismică Vrancea, cu epicentrul la mare adâncime