Delta Neajlovului, cuprinsă de flăcări. Incendiul ar fi fost pus intenționat
Un incendiu de proporții a izbucnit duminică în Delta Neajlovului, afectând peste 60 de hectare de vegetație și punând în pericol fauna din această zonă protejată. Flăcările au cuprins rapid o suprafață extinsă, fiind necesară intervenția mai multor echipaje de pompieri pentru a controla situația.
Articol de Petruț Mazilu, 04 Noiembrie 2024, 13:39
UPDATE 16:00 Incendiul din Delta Neajlovului, de pe raza localităţii Budeni, comuna Comana, pe o suprafaţă de 60 de hectare, a fost stins după aproximativ 18 ore de intervenţie a pompierilor giurgiuveni.
Potrivit autorităților, primele indicii sugerează că focul ar fi fost pus intenționat. Cauzele exacte sunt încă în curs de investigare, iar echipele de intervenție continuă să lucreze la lichidarea completă a focarelor.
S-a acţionat nu mai puţin de 20 de ore pentru stingerea flăcărilor care riscau să se propage la casele din apropiere, la Mănăstirea Comana şi la pădurile din vecinătate.
Focul a fost pus intenţionat, spun pompierii, pentru că incendiul s-a manifestat în multiple focare.
Cazul se află şi în atenţia poliţiei, dar şi a Gărzii de Mediu, având în vedere că zona afectată are statut de arie protejată.