Miercurea-Ciuc: A început furnizarea încălzirii în sistem centralizat la spitale şi o parte dintre unităţile şcolare
Furnizarea încălzirii în sistem centralizat a început, la cerere, la o parte dintre unităţile şcolare şi la spitalele din Miercurea-Ciuc, după ce temperaturile au scăzut destul de mult în ultimele zile.
04 Octombrie 2023, 12:55
Furnizarea agentului termic a început, limitat, pe baza unui program, la clădirile unde funcţionează diferitele secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă, precum şi la aproximativ jumătate dintre unităţile de învăţământ din oraş, informeaza Agerpres.
Potrivit Societăţii de Gospodărire Comunală GOSCOM Miercurea-Ciuc, furnizarea încălzirii se face fie doar dimineaţa, fie dimineaţa şi seara, între anumite intervale orare.
Şi furnizarea agentului termic la apartamentele racordate la sistemul centralizat se va face tot la cerere, întrucât temperaturile nu sunt atât de scăzute încât să se impună acest lucru.
Potrivit reglementărilor în vigoare, dacă media temperaturilor diurne şi nocturne scade sub zece grade în trei zile consecutiv, atunci se poate începe furnizarea încălzirii fără solicitare din partea asociaţiilor, dar Societatea de Gospodărire Comunală din Miercurea-Ciuc ţine cont, în fiecare an, de dorinţa acestora.
Furnizarea încălzirii la şcolile şi spitalele din Miercurea-Ciuc a început mai târziu ca anul trecut, când acest lucru s-a întâmplat după mijlocul lunii septembrie.
Temperaturile au scăzut destul de mult în ultima perioadă, în Miercurea-Ciuc, cu precădere dimineaţa şi seara.
Marţi dimineaţa, la staţia meteo Miercurea-Ciuc s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din ţară, de minus 1,3 grade Celsius, iar miercuri dimineaţă termometrele au arătat minus 1,1 grade.
În timpul zilei, însă, valorile cresc şi ajung până la aproximativ 20 grade Celsius.