Ascultă Radio Antena Satelor Live

Pisicile aflate în libertate ar putea fi incluse în categoria animal fără stăpân

Pisicile considerate a fi fără stăpân ar putea fi capturate, duse în adăposturi şi, după caz, eutanasiate, potrivit unei propuneri legislative privind modificarea şi completarea OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a animalelor fără stăpân, ordonanţă care se referă la gestionarea câinilor fără stăpân.

Pisicile aflate în libertate ar putea fi incluse în categoria animal fără stăpân
Foto: Mabel Amber / Pixabay

13 Martie 2024, 16:45

'În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresia 'animal fără stăpân' are următoarea semnificaţie - orice câine sau pisică crescut, adăpostit, ţinut pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora, în afara proprietăţii stăpânului sau deţinătorului acestuia, necontrolat, nesupravegheat, liber, abandonat, inclusiv identificat prin microcipare sau alt mijloc alternativ de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor', prevede propunerea legislativă iniţiată de deputatul neafiliat Daniel-Liviu Toda şi susţinută de alţi cinci deputaţi neafiliaţi.

Potrivit proiectului, Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, servicii specializate pentru gestionarea animalelor fără stăpân.

Animalele fără stăpân vor fi cazate în adăposturile serviciilor pentru gestionarea lor pentru o perioadă de 30 zile lucrătoare.

Populaţia trebuie informată despre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare, prin afişare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat.

Animalele bolnave incurabil, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar, examen la care pot asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată, prevede propunerea legislativă.

'Totodată, animalele nerevendicate sau neadoptate vor fi eutanasiate, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie, dar nu mai mic decât 30 de zile, cu excepţia motivelor medicale justificate de medicul veterinar. Decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare animal în parte, după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă', mai stipulează proiectul.

Până la îndeplinirea procedurii de eutanasiere, animalele pot fi revendicate sau adoptate.

Cheltuielile necesare aducerii la îndeplinire a procedurilor prevăzute de actul normativ se suportă din bugetul local sau din alte surse.

Împiedicarea participării reprezentanţilor asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor la aceste acţiuni se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.

Proiectul mai prevede, între altele, că la nivelul serviciilor specializate pentru gestionarea animalelor fără stăpân se înfiinţează Registrul de evidenţă a animalelor fără stăpân capturate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari.

Identificarea animalelor cu stăpân se suportă de către aparţinător.

Iniţiatorul arată, în expunerea de motive, că până astăzi s-a reglementat exclusiv modul de gestionare a populaţiei de câini de rasă comună şi 's-a pierdut din vedere populaţia tot mai numeroasă de pisici din rasa comună'.

Etichete : animale fara stapan
Suflul exploziei din Balş a avariat 16 locuințe. O sobă pe gaz a declanșat deflagraţia
Social 14 Aprilie 2025, 14:21

Suflul exploziei din Balş a avariat 16 locuințe. O sobă pe gaz a declanșat deflagraţia

O explozie puternică s-a produs luni într-un bloc de garsoniere din orașul Balş, județul Olt. Deflagrația, potrivit primelor...

Suflul exploziei din Balş a avariat 16 locuințe. O sobă pe gaz a declanșat deflagraţia
UPDATE Intervenție de amploare în Olt după o explozie la un bloc. Un copil și mama acestuia au fost răniți
Social 14 Aprilie 2025, 13:04

UPDATE Intervenție de amploare în Olt după o explozie la un bloc. Un copil și mama acestuia au fost răniți

O explozie puternică a avut loc, luni, într-un bloc de garsoniere din oraşul Balş, provocând panică în rândul locatarilor și...

UPDATE Intervenție de amploare în Olt după o explozie la un bloc. Un copil și mama acestuia au fost răniți
Sterilizarea câinilor ar putea deveni obligatorie prin lege
Social 10 Aprilie 2025, 12:18

Sterilizarea câinilor ar putea deveni obligatorie prin lege

Un nou proiect legislativ propus de autorități prevede obligativitatea sterilizării câinilor, indiferent dacă aceștia au sau...

Sterilizarea câinilor ar putea deveni obligatorie prin lege
Natalitatea scăzută și mortalitatea ridicată mențin sporul natural negativ în România și în februarie
Social 10 Aprilie 2025, 09:51

Natalitatea scăzută și mortalitatea ridicată mențin sporul natural negativ în România și în februarie

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, sporul natural al populației României a...

Natalitatea scăzută și mortalitatea ridicată mențin sporul natural negativ în România și în februarie
Rabla 2025 vine cu bugete majorate și stimulente mai atractive
Social 09 Aprilie 2025, 11:47

Rabla 2025 vine cu bugete majorate și stimulente mai atractive

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat majorarea fondurilor alocate programului Rabla pentru anul 2025, atât pentru...

Rabla 2025 vine cu bugete majorate și stimulente mai atractive
Fără plic, dar cu donație: Pacienții pot sprijini financiar spitalele, în numele medicilor care i-au tratat
Social 08 Aprilie 2025, 13:43

Fără plic, dar cu donație: Pacienții pot sprijini financiar spitalele, în numele medicilor care i-au tratat

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a promulgat legea care reglementează posibilitatea pacienților de a-și...

Fără plic, dar cu donație: Pacienții pot sprijini financiar spitalele, în numele medicilor care i-au tratat
Victimele violenței domestice au acces mai ușor la piața muncii
Social 07 Aprilie 2025, 15:22

Victimele violenței domestice au acces mai ușor la piața muncii

Statul român introduce noi facilități pentru angajarea persoanelor care au fost victime ale violenței domestice sau ale...

Victimele violenței domestice au acces mai ușor la piața muncii
Intervenție spectaculoasă a pompierilor, pentru salvarea unei femei căzută într-o fântână adâncă de 18 metri
Social 05 Aprilie 2025, 14:45

Intervenție spectaculoasă a pompierilor, pentru salvarea unei femei căzută într-o fântână adâncă de 18 metri

O femeie în vârstă de 38 de ani a fost salvată, sâmbătă, după ce a căzut într-o fântână adâncă de 18 metri, într-o gospodărie...

Intervenție spectaculoasă a pompierilor, pentru salvarea unei femei căzută într-o fântână adâncă de 18 metri