Studiu Autism Voice despre angajabilitatea adulților neurodivergenți
Azi, 18 martie are loc lansarea primului studiu dedicat angajabilității adulților neurodivergenți, realizat de MKOR la comanda Autism Voice - ora 9:30, la Institutul Autism Voice (Str. Orzari nr. 86, sector 2, București), transmis online, în social media.

18 Martie 2025, 11:11
Dezbaterea, moderată de Nicoleta Mariana Orlea, director de comunicare și fundraising Autism Voice, va reuni specialiști din terapie, resurse umane, precum și antreprenori și angajați neurodivergenți. Astfel, psih. Anca Dumitrescu, președinta Autism Voice, alături Delia Popa, psiholog și formator Work Aid Kit, Adina Iancu, psihologul cu Asperger, Mihnea Stoian, antreprenor și investitor, Dana Dunel-Stancu, avocat specializat, printre altele, în discriminarea la locul de muncă, Romi Mihăescu, secretar general al ANPDPD, precum și Mădălina Iorga, senior researcher MKOR, vor identifica și împărtăși soluții și experiențe legate de provocările și oportunitățile din piața muncii.