Deschiderea sezonului estival a adus câteva mii de turişti în staţiunile de pe litoral
Deschiderea sezonului estival, la 1 mai, a adus câteva mii de turişti în staţiunile de pe litoral.
03 Mai 2021, 11:18
Mulţi dintre aceştia au petrecut şi sărbătorile de Paşti la ţărmul mării. Forţele de ordine au dat, însă, zeci de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor sanitare şi sunt la datorie şi astăzi pentru a preîntâmpina orice încălcare a legii. Aproape 10.000 de români au ales să petreacă minivacanţa de 1 mai şi Paşte numai în Vama Veche, staţiunea care în mod tradiţional era polul distracţiei pe litoral la începutul sezonului estival. Terasele au fost asaltate de tinerii veniţi la mare, care nu au ratat nici ocazia de a petrece câteva ore pe plajă, profitând de vremea frumoasă din weekend. Puţini au respectat distanţarea fizică, iar o mare parte dintre ei au ignorat obligativitatea de a purta mască de protecţie în toate spaţiile deschise, inclusiv pe plajă. Forţele de ordine au aplicat în jur de 50 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 de lei persoanelor care nu au respectat măsurile de protecţie individuală sau au încălcat normele de convieţuire socială, ordine şi siguranţă publică. În seara de 1 mai poliţiştii şi jandarmii au intervenit pentru a opri desfăşurarea unei petreceri organizate pe plajă de cinci bărbaţi care au difuzat muzică prin intermediul unor boxe alimentate cu generator de curent şi i-au sancţionat pe aceştia cu câte 2.000 de lei. Şi în Mamaia Nord tinerii au petrecut pe terasele unor cluburi care atrăgeau de obicei mii de clienţi după ora 22:00. Poliţiştii i-au amendat şi pe 1 şi pe 2 mai pe administratorii a două cluburi care au permis încălcarea măsurilor de distanţare fizică pe terasele lor. Amenzile totale s-au ridicat la 10.000 de lei. Şi astăzi, în ultima zi a minivacanţei de pe litoral, peste 400 de poliţişti şi 250 de jandarmi vor fi la datorie în staţiunile de la mare.
RADOR
Foto: Pixabay