Incendiu la primăria din Eșelnița, unde s-au înregistrat pagube materiale
Pompierii de la ISU Mehedinți au intervenit sâmbătă, 6 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la sediul Primăriei Eșelnița.
08 Ianuarie 2018, 03:43
Focul a izbucnit în unul dintre birouri și s-a manifestat fără flacără deschisă, dar cu degajare mare de fum, care a inundat întreaga clădire. Din primele date, în incendiu au fost distruse mai multe bunuri din biroul respectiv, între care un televizor, un filtru de cafea și mai multe documente. Incendiul a fost localizat și stins în scurt timp de pompieri, valoarea totală a pagubelor urmând să fie stabilită ulterior de reprezentanții instituției. Conform declarației primarului Ioan Ciuru, cauza incendiului ar putea fi un scurt-circuit la un aparat conectat la rețeaua electrică, un televizor sau un filtru de cafea lăsate în priză.
Sursa: MIHAI BĂDESCU, corespondent RRA