Percheziţii în mai multe localităţi din ţară
Peste 40 de percheziţii au loc în această dimineaţă în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Brăila şi Argeş pentru destructurarea unui grup infracţional organizat.
27 Octombrie 2021, 08:53
Este un grup din rândurile căruia sunt audiate acum câteva zeci de persoane. Membrii grupării sunt suspectaţi de mai multe infracţiuni, între care organizarea ilegală a jocurilor de noroc, proxenetism, trafic de persoane, act sexual cu un minor, furt, luare şi dare de mită, instigare la abuz în serviciu. Unii dintre ei au fost deja trimişi în judecată în alte dosare pentru proxenetism, spălare de bani, trafic de droguri şi camătă - precizează DIICOT. Printre domeniile în care grupul infracţional a acţionat este şi cel al construcţiilor. Lucrările erau realizate la standarde necorespunzătoare, cu ajutorul unor firme controlate de suspecţi, proiectele fiind finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
RADOR
Foto: Pixabay