Ascultă Radio Antena Satelor Live

Protest al polițiștilor în perioada reuniunii miniştrilor europeni, la Bucureşti

Poliţiştii vor protesta în faţa Ministerului de Interne pe 7 şi 8 februarie. Vasile Zelcă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor spune că data a fost aleasă pentru a coincide cu o reuniune a miniştrilor europeni.

10 Ianuarie 2019, 09:09

„În perioada 7 – 8 februarie 2019, la București va avea loc reuniunea informală a Consiliului Justiției și a Afacerilor Interne, la nivel de miniștri din cadrul Uniunii Eutropene. Cu această ocazie ne-am hotărât să organizăm o pichetare a sediului Ministerului de Interne pentru a transmite un semnal de alarmă și către Uniunea Europeană. Vom aduce la cunoștință problemele cu care ne confruntăm din 2009, de când trăim această degringoladă a legilor salarizării bugetare, ba salarizare unică, se schimbă după aceea pentru că nu mai este unică, pentru că unii s-au îndestulat – vezi politicienii și alte categorii socio-profesionale, iar alte categorii au rămas de izbeliște”, a declarat Vasile Zelcă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual Constanţa.

Pe lângă problemele de natură salarială, poliţiştii au şi nemulţumiri legate de logistică, spune Vasile Zelcă.

„Avem aceste autospeciale noi care au venit în ultimul timp și care sunt vai mama lor din punct de vedere al motorizării – motor de 900 cmc pe o mașină de poliție – vă dați seama? Eu trebuie să urmăresc hoți cu această mașină. Acele veste anti-înjunghiere care au fost date cam una la nouă polițiști. Facem trageri la sorți efectiv, cine să ia acea vestă anti-înjunghiere. De asemenea, doamna ministru nu știe faptul că pe lângă dotare, o componentă esențială este salarizarea. Dacă nu vrem corupție, ne trebuie o salarizare cel puțin decentă. Noi suntem ținuți în această degringoladă legislativă și trebuie să dăm în judecată SNPPC, BTIPJ Constanța – avem pe rol 12 procese din care am început să câștigăm pe linie de salarizare. În loc să îmi văd de treaba mea ca polițist, stau să dau statul în judecată ca să aplice legea”, a completat Vasile Zelcă.

Sursa: radioconstanta.ro
Sursa Foto: realitatea.net

Simfonia Lalelelor transformă Piteștiul într-o grădină feerică
Știri locale 08 Aprilie 2025, 10:48

Simfonia Lalelelor transformă Piteștiul într-o grădină feerică

Centrul municipiului Pitești se va transforma, în perioada 11-13 aprilie, într-un veritabil paradis floral, odată cu...

Simfonia Lalelelor transformă Piteștiul într-o grădină feerică
Prahova: Anchetă internă după ce un poliţist în timpul serviciului s-a testat antidrog; rezultatul a fost pozitiv
Știri locale 04 Aprilie 2025, 18:40

Prahova: Anchetă internă după ce un poliţist în timpul serviciului s-a testat antidrog; rezultatul a fost pozitiv

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova a declanşat o anchetă internă după ce un poliţist de la Băicoi aflat în...

Prahova: Anchetă internă după ce un poliţist în timpul serviciului s-a testat antidrog; rezultatul a fost pozitiv
Gorj: Serviciul pentru Protecţia Animalelor al CJ şi-a propus sterilizarea a 3.000 de câini anul acesta
Știri locale 25 Martie 2025, 12:47

Gorj: Serviciul pentru Protecţia Animalelor al CJ şi-a propus sterilizarea a 3.000 de câini anul acesta

Serviciul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Gorj şi-a propus pentru anul acesta sterilizarea a...

Gorj: Serviciul pentru Protecţia Animalelor al CJ şi-a propus sterilizarea a 3.000 de câini anul acesta
Inițiativă locală: Fumatul ar putea fi interzis în spațiile publice din Cluj
Știri locale 24 Martie 2025, 17:28

Inițiativă locală: Fumatul ar putea fi interzis în spațiile publice din Cluj

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică propune extinderea interdicțiilor privind fumatul în municipiul...

Inițiativă locală: Fumatul ar putea fi interzis în spațiile publice din Cluj
Botoşani: Proiectil găsit într-o curte din localitatea Vlădeni
Știri locale 24 Martie 2025, 08:25

Botoşani: Proiectil găsit într-o curte din localitatea Vlădeni

Un bărbat din localitatea Vlădeni a descoperit, duminică, un proiectil exploziv în curtea casei sale, au anunţat...

Botoşani: Proiectil găsit într-o curte din localitatea Vlădeni
Traficul din județul Giurgiu, monitorizat de zece radare auto noi
Știri locale 13 Martie 2025, 16:01

Traficul din județul Giurgiu, monitorizat de zece radare auto noi

Zece radare auto noi au fost instalate pe drumurile din județul Giurgiu, pentru monitorizarea traficului și prevenire a...

Traficul din județul Giurgiu, monitorizat de zece radare auto noi
Două școli din mediul rural din Bistrița-Năsăud  vor fi închise din lipsă de elevi
Știri locale 10 Martie 2025, 14:06

Două școli din mediul rural din Bistrița-Năsăud vor fi închise din lipsă de elevi

Din cauza scăderii numărului de elevi, două școli din județul Bistrița-Năsăud își vor închide porțile începând din toamna...

Două școli din mediul rural din Bistrița-Năsăud vor fi închise din lipsă de elevi
Incendiu puternic într-un bloc din Sibiu: Locatarii au fost evacuați de urgență
Știri locale 07 Martie 2025, 12:10

Incendiu puternic într-un bloc din Sibiu: Locatarii au fost evacuați de urgență

Un incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de 10 etaje, situat pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, a...

Incendiu puternic într-un bloc din Sibiu: Locatarii au fost evacuați de urgență