Un vagonet de mină, furat de hoţi de la Exploatarea Lupeni
Un vagonet de mină şi o poartă metalică se numără printre obiectele pe care hoţii de fier vechi le-au furat din incinta Exploatării Miniere Lupeni.
22 Decembrie 2021, 05:00
Poliţia Hunedoara anunţă că şase bărbaţi au fost prinşi în timp ce transportau bunurile sustrase.
Potrivit poliţiştilor, grupul a fost surprins, în flagrant, pe o stradă din Lupeni. Patru dintre suspecţi cărau vagonetul, poarta şi mai multe deşeuri de fier vechi care cântăreau aproximativ 700 de kilograme. Ceilalţi doi bărbaţi transportau diverse deşeuri din metal, în greutate de 80 de kilograme.
Cei şase, care au vârste cuprinse între 19 şi 55 de ani, au fost conduşi la sediul Poliţiei Lupeni, în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru furt.
Obiectele găsite asupra suspecţilor au fost lăsate în custodia reprezentanţilor unităţii miniere prejudiciate.
RADOR
Foto: Pixabay