Veterani, la manifestări ocazionate de Ziua Eroilor
În Ialomiţa sunt organizate manifestări de Ziua Eroilor. Veteranii sunt invitaţi de onoare la Conacul Manasia, unde vor merge însoţiţi de familii.
06 Iunie 2019, 06:40
La convocare aniversară au răspuns Ungureanu C. Sterian, din Traian, în vârstă de 97 de ani; Şerban G. Niculai, din Lăcusteni, în vârstă de 98 de ani; Bratu D. Nicolae, din Ion Roată, în vârstă de 97 de ani şi Alexe I. Dumitru, din Gheorghe Doja, în vârstă de 100 de ani. Toţi au gradul de sublocotenent şi au putut spune 'prezent' şi anul acesta la apel. Întâlnirea cu supravieţuitorii războiului este dublată de prezentarea albumului: 'Istoria trăită. Veterani ialomiţeni la Centenar', în care sunt incluşi ultimii 80 de veterani din judeţul Ialomiţa. Din păcate, în mai puţin de un an, mulţi dintre aceştia au căzut la pat sau ne-au părăsit. În cadrul evenimentului de la Domeniul Manasia va avea loc şi o expoziţie de fotografie cu veteranii ialomiţeni.