Ascultă Radio Antena Satelor Live

Patriarhul Daniel: Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos - temelie pentru toate celelalte sărbători

Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos este temelie pentru toate celelalte sărbători, începutul sfinţirii umanităţii din interiorul acesteia, a afirmat, duminică, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, la sărbătoarea Naşterii Domnului.

Patriarhul Daniel: Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos - temelie pentru toate celelalte sărbători

25 Decembrie 2022, 17:47

'Această sărbătoare (Naşterea Domnului - n.r.) este temelie pentru toate celelalte sărbători, pentru că prin Naşterea Sa ca om, Fiul Veşnic al Tatălui Ceresc vine în lume ca Mântuitor al lumii şi de aceea toate celelalte evenimente şi momente sfinte din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos au ca temelie Naşterea Sa mai întâi înomenirea, sau zămislirea, sau întruparea Sa şi Naşterea din Fecioara Maria, într-o peşteră de lângă Bethleemul Iudeii', a spus Patriarhul.

Înaltul ierarh a arătat că Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos este 'Marea Taină a întrupării Fiului Veşnic al lui Dumnezeu, pentru că cel necuprins se face cuprins în pântecele Fecioarei Maria, cel nevăzut se face văzut pentru că se întrupează, ia trup şi chip de om, cel atotputernic se face un copil neputincios a cărui viaţă depinde doar de grija şi iubirea celor din jurul său, cel care conduce Universul, toate galaxiile, este aşezat într-o iesle din care se hrăneau vitele', a explicat PF Daniel.

'Deci această taină a smereniei lui Dumnezeu Fiul devenind om este începutul tainei mântuirii neamului omenesc. Mântuitorul Iisus Hristos se face om smerit şi el ia chip de om, ca să ne dăruiască nouă chipul slavei sale. (...) Hristos se naşte veşnic ca fiu din tată ceresc fără mamă, iar ca om se naşte din mamă fără tată. Această taină a întrupării Mântuitorului Iisus Hristos ne arată deci smerenia lui', a spus Patriarhul.

El a accentuat că Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos are ca scop nu doar iertarea păcatelor oamenilor şi dăruirea vieţii veşnice prin înviere, 'ci înfierea, să devenim fii şi fiice ai lui Dumnezeu după har prin lucrarea Botezului în apă şi Duh Sfânt'.

'Această naştere a Mântuitorului Iisus Hristos din Fecioara Maria este începutul sfinţirii umanităţii din interiorul ei, din interiorul persoanei umane a Fecioarei Maria. Se naşte în peştera de lângă Bethleem ca să sfinţească pământul din interiorul lui, se botează în apele Iordanului ca să sfinţească firea apelor, aşa cum se cântă la Sărbătoarea Botezului Domnului, se înalţă pe cruce pentru ca să sfinţească aerul, atmosfera şi lemnul, după cum se spune în cântările din sărbătoarea Sfintei Cruci. Când El coboară în lume sfinţeşte lumea în mod treptat, dar mai ales vine în lume ca să sfinţească sufletul şi trupul omului prin Sfintele Taine al Bisericii, prin Botez şi prin Sfânta Euharistie. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos este izbăvitor sau eliberator de păcat şi de moarte', a subliniat Patriarhul Daniel.

Patriarhul Daniel a reamintit că darurile oferite Pruncului Iisus de către cei trei magi (aurul, tămâia şi smirna) pot fi dăruite şi de noi Mântuitorului Hristos 'într-o formă permanentă şi fără cheltuială, ci doar prin multă iubire', prin aurul dreptei credinţei şi al faptelor bune, prin tămâia rugăciunii fierbinţi şi stăruitoare şi prin smirna unei vieţi curate, biruind 'faptele egoiste prin post, nevoinţă prin înfrânare şi viaţă în virtuţi - bunătate, dărnicie, bunăcuviinţă'.

'Ne rugăm lui Dumnezeu, Pruncului Iisus, să ne dăruiască smerenie din smerenia lui, bucurie din bucuria lui, pace din pacea lui cea sfântă şi să binecuvânteze toate familiile, toţi pruncii care sunt bucurie pentru părinţi, pentru Biserică şi pentru popor şi să dăruiască celor care poartă numele de Cristian, Cristi, Cristinel şi derivate ani mulţi cu sănătate şi mult ajutor de la Dumnezeu', a încheiat Patriarhul.

Înaltul ierarh a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu părintele Qais, Episcop de Erzurum, delegatul Patriarhiei Antiohiei în ţara noastră, cu Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Creştinii ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi sărbătoresc, la 25 decembrie, Naşterea Domnului sau Crăciunul.

Sărbătoare a naşterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos, Crăciunul este primul praznic împărătesc cu data fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului.

Foto: pixabay

Actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 9 aprilie 2025
Știri naționale 09 Aprilie 2025, 19:16

Actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 9 aprilie 2025

I. ORDONANŢE DE URGENŢĂ 1. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2022 pentru...

Actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 9 aprilie 2025
Bolojan: Tehnologia şi digitalizarea reprezintă cele mai eficiente instrumente pentru o reformă profundă
Știri naționale 08 Aprilie 2025, 18:57

Bolojan: Tehnologia şi digitalizarea reprezintă cele mai eficiente instrumente pentru o reformă profundă

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a transmis, marţi, un mesaj în deschiderea evenimentului Digital Innovation Summit...

Bolojan: Tehnologia şi digitalizarea reprezintă cele mai eficiente instrumente pentru o reformă profundă
Primele trei luni ale anului, marcate de tragedii rutiere cauzate de viteză
Știri naționale 07 Aprilie 2025, 16:15

Primele trei luni ale anului, marcate de tragedii rutiere cauzate de viteză

În primele trei luni ale anului, 55 de persoane și-au pierdut viața, iar alte aproximativ 100 au fost grav rănite în urma...

Primele trei luni ale anului, marcate de tragedii rutiere cauzate de viteză
Mircea Abrudean, la Paris: Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional
Știri naționale 01 Aprilie 2025, 18:24

Mircea Abrudean, la Paris: Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care efectuează o vizită oficială la Paris, luni şi marţi, a afirmat că...

Mircea Abrudean, la Paris: Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional
Astăzi, aniversăm ziua Evidenţei Populaţiei
Știri naționale 21 Martie 2025, 14:57

Astăzi, aniversăm ziua Evidenţei Populaţiei

Astăzi, aniversăm ziua Evidenţei Populaţiei, cu ocazia împlinirii a 104 ani de la înfiinţarea primului Birou pentru Evidenţa...

Astăzi, aniversăm ziua Evidenţei Populaţiei
Peste 6.200 de cereri de vot prin corespondenţă; perioada de înscriere s-a încheiat
Știri naționale 21 Martie 2025, 14:55

Peste 6.200 de cereri de vot prin corespondenţă; perioada de înscriere s-a încheiat

Peste 6.200 de cereri de vot prin corespondenţă la scrutinul prezidenţial din mai s-au înregistrat pe portalul...

Peste 6.200 de cereri de vot prin corespondenţă; perioada de înscriere s-a încheiat
„România în construcție”
Știri naționale 19 Martie 2025, 11:28

„România în construcție”

La Palatul Parlamentului din București, Sala Drepturilor Omului, începând cu ora 11:00, va avea loc conferința tematică...

„România în construcție”
23 de ani de la ultimul recensământ al populației, în România
Știri naționale 18 Martie 2025, 11:21

23 de ani de la ultimul recensământ al populației, în România

Cu 23 de ani în urmă (2002), în perioada 18-27 martie, s-a desfăşurat recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România.

23 de ani de la ultimul recensământ al populației, în România