Siegfried Mureşan: România trebuie să accelereze implementarea proiectelor finanţate prin PNRR
România trebuie să acorde prioritate finalizării proiectelor mature finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru a valorifica integral fondurile nerambursabile disponibile, a afirmat, marţi, eurodeputatul Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE).

29 Aprilie 2025, 14:53
'În momentul de faţă, România se află în situaţia de a fi primit prefinanţarea şi trei tranşe din PNRR. Este un singur stat care a primit şase tranşe din PNRR, Italia, sunt trei state care au primit cinci tranşe, Portugalia Grecia şi Croaţia, câteva state care au primit patru tranşe, câteva state ca noi, care au primit trei tranşe. Restul sunt în urmă. Pe scurt, România se plasează aproximativ la jumătatea clasamentului statelor membre. Nu suntem printre primele ţări, dar suntem departe de ultimele. Este clar că fondurile nerambursabile sunt un ajutor mai mare pentru noi, pentru că sunt bani pe care nu trebuie să-i rambursăm niciodată. Ca atare, prioritatea pentru România trebuie să fie ca jumătatea din PNRR care sunt fonduri nerambursabile să fie aprobată în totalitate. Recomandarea mea către autorităţi este ca toate proiectele mature, despre care ştim sigur că se vor încheia până la termenul limită 31 august 2026, să fie finanţate pe componenta de granturi, pentru a ne asigura că accesăm toate fondurile ce ni se cuvin pe componenta de fonduri nerambursabile. Prioritatea Guvernului trebuie să fie acum accelerarea implementării', a declarat, pentru AGERPRES, Siegfried Mureşan.
El a subliniat că întârzieri similare cu ale României au fost înregistrate şi în alte ţări europene, din cauza complexităţii mecanismului, care condiţionează investiţiile de implementarea reformelor, dar beneficiarii ar trebuie să accelereze implementarea proiectelor pentru că, deşi se va încerca o prelungire a perioadei de implementare, nu există o garanţie în acest sens.
'PNNR a fost un instrument nou, unic, creat la începutul pandemiei, pe o durată limitată, şase ani, care a necesitat timp în toate statele membre ale Uniunii Europene. Au existat întârzieri în multe state la nivelul Uniunii Europene privind punerea în aplicare a acestui mecanism nou, care condiţionează investiţiile de reforme. Jumătate din fonduri sunt nerambursabile, jumătate sunt credite în condiţii avantajoase. (...) Mecanismul este în vigoare până la 31 august 2026. Vom încerca să găsim poate o prelungire a lui cu câteva luni, poate un an. Dar ea nu este garantată şi nu este literă de lege. În momentul de faţă, legea spune că instrumentul se termină la 31 august 2026. Ca atare, toţi beneficiarii trebuie să accelereze implementarea de proiecte', a spus Mureşan.
Eurodeputatul a susţinut că în ultimii ani România s-a dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene, care au dus la creşterea nivelului mediu al veniturilor de patru ori faţă de momentul aderării.
'De când România este membră a Uniunii Europene, nivelul mediu al venitului şi PIB-ului pe cap de locuitor au crescut de nouă ori. După ce scădem rata inflaţiei, creşterea reală este de patru ori, deci astăzi, în România, oamenii îşi permit de patru ori mai multe lucruri decât îşi permiteau la momentul aderării la UE. În ciuda dificultăţilor, nivelul de trai în România, în medie, a crescut, România s-a dezvoltat. Şi aceste lucruri se văd şi la nivel european. Fondurile europene au schimbat fundamental faţa municipiului Oradea, de exemplu, dar situaţia este asemănătoare şi la Alba Iulia, la Cluj, la Bacău, la Timişoara şi în comunităţile locale care au fost dezvoltate cu fonduri europene', a evidenţiat eurodeputatul.
Siegfried Mureşan participă în aceste zile la Congresul de la Valencia, unde Partidul Popular European îşi alege conducerea, iar eurodeputatul român candidează pentru un nou post de vicepreşedinte. AGERPRES