-

Accident rutier in Alba, localitatea Tărtăria, pe autostrada A1, sensul Deva-Sibiu. În accident au fost implicate un autoturism si un microbuz.

Din informaţiile preliminare, sunt 15 persoane implicate, dintre care una încarcerată şi una decedată. Pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Intervin şase ambulanţe SMURD şi una a Serviciului de Ambulanţă Judeţean, un echipaj de descarcerare şi o autospecială de stingere. Totodată, către locul intervenţiei se deplasează un elicopter SMURD. Persoana încarcerată a fost extrasă şi i se acordă îngrijiri medicale. În microbuzul implicat în accident se aflau 15 persoane. Având în vedere numărul mare de victime, la locul intervenţiei acţionează 1 elicopter şi 15 echipaje medicale. Se deplasează şi punctul medical avansat din cadrul ISU Hunedoara. 13 victime au fost transportate la spitale din judeţul Hunedoara şi Alba, iar o altă persoană a fost transportată la Unitatea Primiri Urgenţe din Tg. Mureş, de către elicopterul SMURD. Din nefericire, în urma accidentului, o persoană a decedat. În accident a fost implicat doar un microbuz care transporta pe platformă o altă maşină.

RADOR
Foto: Pixabay