-

Un poliţist din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale al IJP Satu Mare şi doi localnici au fost răniţi în urma unui conflict înregistrat în comuna sătmăreană Petea.

Duminică seara, 4 aprilie, pentru aplanarea conflictului anunţat prin 112, poliţiştii au tras un foc de avertisment cu gloanţe din cauciuc, după ce persoanele implicate în conflict au manifestat un comportament ostil faţă de oamenii legii, rănindu-l pe unul dintre aceştia. După focul de avertisment, doi localnici au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital împreună cu poliţistul agresat.

IJP Satu Mare informează că toate persoanele implicate in altercaţie au fost identificate şi conduse la sediul Poliţiei. Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, poliţiştii efectuează verificari sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. 

RADOR
Foto: Pixabay