Ascultă Radio Antena Satelor Live

Un al treilea port ucrainean s-a redeschis la Marea Neagră. Alte două nave cu cereale au părăsit porturile

Navele de transport MV Arizona şi MV Sacura, care transportă boabe de soia şi porumb, au părăsit luni porturi ucrainene de la Marea Neagră, au anunţat Turcia şi Ucraina, ridicând la zece totalul de cargouri de când primul vas de transport a navigat săptămâna trecută în baza unui acord cu Rusia privind deblocarea exporturilor de cereale ucrainene, transmite Reuters.

Un al treilea port ucrainean s-a redeschis la Marea Neagră. Alte două nave cu cereale au părăsit porturile

08 August 2022, 12:40

MV Sacura cu un transport de 11.000 de tone de boabe de soia a părăsit portul 'Pivdenne' şi urmează să se îndrepte spre Italia, în timp ce MV Arizona, care transportă 48,4 tone de porumb, a plecat din Ciornomorsk spre Iskenderun, port în sudul Turciei, conform Ministerului turc al Apărării.

Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a confirmat plecarea ambelor nave, adăugând că Pivdenne, al treilea port ucrainean inclus în acord, a devenit în sfârşit operaţional în cadrul acestei iniţiative.

Kubrakov indicase anterior că deschiderea portului Pivdenne ar ridica capacitatea totală de export a Ucrainei la trei milioane de tone pe lună.

În timp de pace, Ucraina exporta până la şase milioane de tone de cereale lunar din porturile sale de la Marea Neagră şi Marea Azov.

Navele care au părăsit duminică Ucraina sunt aşteptate să ancoreze în apropiere de Istanbul luni seara, a anunţat Ministerul turc al Apărării, adăugând că acestea vor fi inspectate marţi.

Aceste operaţiuni se înscriu în cadrul acordului încheiat pentru deblocarea exporturilor de cereale şi alte produse alimentare ucrainene, în conformitate cu care inspectori din Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU supraveghează încărcătura acestor nave care tranzitează Marea Neagră de la un centru de control stabilit la Istanbul pentru a se asigura că nu transportă arme nici la sosirea, nici la plecarea din porturile ucrainene, notează EFE.

Aproximativ 20 de milioane de tone de cereale au fost blocate în porturile ucrainene de la începutul războiului, în februarie, neputând fi exportate din cauza riscurilor legate de eventualele atacuri ruseşti şi de minele maritime plasate de Kiev în zona sa de coastă.

Se aşteaptă ca acordul actual, care garantează rute sigure din porturile Odesa, Ciornomorsk şi Pivdennne, să ajute la evitarea unei crize alimentare şi a foametei în mai multe ţări foarte dependente de aceste produse.

Înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, cele două ţări asigurau împreună aproape o treime din exporturile globale de grâu.

Se prevedea ca Razoni, prima navă care a plecat din Ucraina, să sosească duminică în Liban, dar aceasta este în prezent ancorată în largul coastei de sud a Turciei, potrivit datelor Refinitiv de urmărire a navelor.

Ministerul ucrainean al Infrastructurii declarase - duminică - că Fulmar S, prima nava fără încărcătură cu pavilion străin care a ajuns de la izbucnirea războiului în portul Ciornomorsk de la Marea Neagră, este gata să preia de asemenea un transport de cereale.

O altă navă care se îndreaptă în prezent spre Ucraina, Osprey S, a fost inspectată duminică la Istanbul şi se apropia de ţărmul ucrainean luni dimineaţă, aşa cum arătau datele Refinitiv.

Foto: pixabay

Trei turiști, inclusiv un copil, salvați după ce au rămas înzăpeziți cu autoturismul pe un drum inaccesibil
Diverse 07 Februarie 2026, 10:14

Trei turiști, inclusiv un copil, salvați după ce au rămas înzăpeziți cu autoturismul pe un drum inaccesibil

O deplasare spre zona montană s-a transformat într-o situație dificilă pentru doi adulți și un copil, după ce autoturismul cu...

Trei turiști, inclusiv un copil, salvați după ce au rămas înzăpeziți cu autoturismul pe un drum inaccesibil
Suntem campionii Europei la capitolul imobiliar cu cel mai mare procent de proprietari din blocul comunitar
Diverse 05 Februarie 2026, 12:11

Suntem campionii Europei la capitolul imobiliar cu cel mai mare procent de proprietari din blocul comunitar

Visul de a fi proprietar de casă rămâne o realitate pentru marea majoritate a cetățenilor noștri, în condițiile în care peste...

Suntem campionii Europei la capitolul imobiliar cu cel mai mare procent de proprietari din blocul comunitar
Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Diverse 30 Ianuarie 2026, 13:18

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat

O cursă inconștientă s-a încheiat la Comarnic, unde agenții rutieri au oprit un autoturism condus de un minor în vârstă de...

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Diverse 29 Ianuarie 2026, 16:21

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente

Experții în securitate informatică trag un semnal de alarmă referitor la o campanie agresivă de dezinformare și fraudă, în...

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Diverse 28 Ianuarie 2026, 13:42

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei

Schimbarea regulilor privind răspunderea penală a minorilor trebuie făcută doar după o analiză profundă şi echilibrată,...

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
Diverse 23 Ianuarie 2026, 12:26

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale

O operațiune judiciară transfrontalieră a mobilizat procurorii DIICOT, care au efectuat descinderi la domiciliile a doi...

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Diverse 21 Ianuarie 2026, 13:28

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit

Un apel telefonic construit pe panică şi urgenţă a lăsat o femeie de 76 de ani fără economii, după ce escroci care s-au...

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Diverse 21 Ianuarie 2026, 11:11

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea

Îngheţul care a cuprins aproape toate canalele şi lacurile din Delta Dunării funcţionează ca un scut natural pentru resursa...

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea