Ascultă Radio Antena Satelor Live

Rusia susţine că Occidentul este implicat în sabotarea gazoductelor Nord Stream

Şeful serviciului de informaţii externe al Rusiei, Serghei Narîşkin, a susţinut vineri că are dovezi privind implicarea Occidentului în sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică, transmite Reuters.

Rusia susţine că Occidentul este implicat în sabotarea gazoductelor Nord Stream

30 Septembrie 2022, 13:08

'Deţinem materiale care indică spre o pistă occidentală în organizarea şi implementarea acestor acţiuni teroriste', a spus el, conform agenţiei de presă ruse Interfax, fără a preciza pe ce probe îşi bazează afirmaţia.

Este cea mai directă acuzaţie de până acum la adresa Occidentului, din partea unui oficial rus de rang înalt.

Preşedintele rus Vladimir Putin declarase joi că 'sabotajul fără precedent' împotriva conductelor de gaz este 'o acţiune de terorism internaţional'.

Uniunea Europeană anchetează cauzele scurgerilor de gaze din Nord Stream 1 (operată de Gazprom) şi 2, suspectând - aşa cum a anunţat deja - că deteriorarea celor două conducte, în largul coastelor Danemarcei şi Suediei, a fost urmarea unor sabotaje.

Ministrul suedez al energiei, Khashayar Farmanbar, a afirmat vineri că este 'foarte probabil' ca atacul asupra conductelor să fi fost efectuat intenţionat de un actor de stat.

După detectarea primelor avarii săptămâna aceasta, oficialităţi de la Moscova au sugerat că în spatele acţiunii se află Occidentul, condus de SUA. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat că Washingtonul are de câştigat din întreruperea conductelor.

Luni, când s-au descoperit avariile, gazoductele nu funcţionau, însă conţineau gaz. Nord Stream AG, operatorul conductei Nord Stream 1, a comunicat că se aşteaptă ca scurgerea de gaz să înceteze până lunea viitoare, însă nu a reuşit să ajungă în zonă pentru a evalua daunele la faţa locului.

Foto: pixabay

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace
Diverse 15 Aprilie 2024, 19:48

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, iar pedepsirea sportivilor din astfel de motive este inacceptabilă,...

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace
Judeţul Constanţa: Un bărbat din satul Conacu şi-a incendiat casa şi apoi s-a spânzurat
Diverse 15 Aprilie 2024, 19:40

Judeţul Constanţa: Un bărbat din satul Conacu şi-a incendiat casa şi apoi s-a spânzurat

Pompierii militari au intervenit, azi-noapte, la un incendiu care a cuprins o casă din satul Conacu (comuna Cobadin), situată...

Judeţul Constanţa: Un bărbat din satul Conacu şi-a incendiat casa şi apoi s-a spânzurat
Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei
Diverse 15 Aprilie 2024, 09:18

Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei

Jandarmii constănţeni au avut, ieri, o activitate în zonele Cheile Dobrogei şi Gura Dobrogei, unde au aplicat 10 sancţiuni ca...

Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei
Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice, afirmă Remus Pricopie, rectorul SNSPA
Diverse 13 Aprilie 2024, 18:53

Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice, afirmă Remus Pricopie, rectorul SNSPA

Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice.

Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice, afirmă Remus Pricopie, rectorul SNSPA
Admiterea Bulgariei în Schengen oferă o şansă pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic
Diverse 13 Aprilie 2024, 18:52

Admiterea Bulgariei în Schengen oferă o şansă pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic

Admiterea Bulgariei în Spaţiul Schengen oferă o şansă şi pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic, a declarat Ivan...

Admiterea Bulgariei în Schengen oferă o şansă pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic
Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de neglijenţă
Diverse 13 Aprilie 2024, 18:48

Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de neglijenţă

Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat în urmă cu două zile la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de...

Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de neglijenţă
O anchetă penală este în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon"
Diverse 12 Aprilie 2024, 18:40

O anchetă penală este în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon"

Anchetă penală în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon" din capitală, unde zilele...

O anchetă penală este în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon"
Atenție la escrocherii: Femeie înşelată de un fals turist sub pretextul de a studia moneda națională
Diverse 11 Aprilie 2024, 17:16

Atenție la escrocherii: Femeie înşelată de un fals turist sub pretextul de a studia moneda națională

O femeie din Ploieşti a fost păcălită de un fals turist străin care a abordat-o pe stradă, cerându-i să îi spună ce monedă se...