Ascultă Radio Antena Satelor Live

Kremlinul nu vede, deocamdată, perspectiva unor discuţii privind pacea în Ucraina

Rusia a declarat marţi că agreează ideea SUA cu privire la necesitatea unei păci juste şi durabile în Ucraina, dar a minimizat perspectiva unor negocieri până când nu-şi va atinge obiectivele 'operaţiunii sale militare speciale' în Ucraina, relatează Reuters.

Kremlinul nu vede, deocamdată, perspectiva unor discuţii privind pacea în Ucraina

06 Decembrie 2022, 13:13

Atât preşedintele american Joe Biden, cât şi omologul său rus Vladimir Putin au declarat că sunt deschişi faţă de diplomaţie privind Ucraina, dar nicio întâlnire între cei doi lideri nu a fost organizată şi niciuna dintre părţi nu este de acord cu privire la condiţiile pentru angajarea unor discuţii.

Conflictul din Ucraina, aflat la ora actuală în a zecea lună, se va încheia aproape sigur prin diplomaţie şi negocieri, a declarat luni într-un interviu secretarul de stat american Antony Blinken, subliniind că e nevoie de o 'pace justă şi durabilă'.

Într-o reacţie la comentariile lui Blinken, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus marţi că este de acord cu privire la necesitatea păcii.

'Că rezultatul ar trebui să fie o pace justă şi durabilă, putem fi de acord cu aceasta', a spus el. 'Dar în ceea ce priveşte perspectivele unui anumit tip de negocieri, nu le vedem momentan, am spus asta în repetate rânduri', a adăugat Peskov.

Întrebat ce ar trebui să se întâmple pentru ca o astfel de perspectivă să se materializeze, Dmitri Peskov a răspuns: 'Trebuie să fie atinse obiectivele operaţiunii militare speciale. Rusia trebuie şi îşi va atinge obiectivele pe care şi le-a stabilit' în Ucraina.

Obiectivele Rusiei în Ucraina nu au fost pe deplin definite şi par să se fi schimbat pe măsură ce forţele sale au suferit eşecuri pe câmpul de luptă, deşi Moscova susţine că nu va renunţa niciodată la teritoriile ocupate în sudul şi estul Ucrainei.

Kievul a exclus cedarea vreunui teritoriu către Rusia în schimbul păcii, cerând Moscovei să îi returneze teritoriile pe care i le-a confiscat şi le ocupă, inclusiv Crimeea şi teritorii deţinute de Rusia din 2014 prin interpuşi.

Rusia a declanşat o invazie în Ucraina la 24 februarie în ceea ce ea numeşte 'operaţiune militară special', denunţată de Kiev şi Occident drept act de agresiune de tip imperialist, primul de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Foto: pixabay

Minor cu risc de suicid, căutat în Slovenia, găsit de autoritățile române
Diverse 24 Iunie 2025, 14:23

Minor cu risc de suicid, căutat în Slovenia, găsit de autoritățile române

Un adolescent în vârstă de 15 ani, dat dispărut în Slovenia și considerat cu risc major de suicid, a fost găsit în România în...

Minor cu risc de suicid, căutat în Slovenia, găsit de autoritățile române
Atac american asupra Iranului: Şeful ONU îngrijorat de o „escaladare periculoasă”
Diverse 22 Iunie 2025, 08:03

Atac american asupra Iranului: Şeful ONU îngrijorat de o „escaladare periculoasă”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat sâmbătă seara că atacul SUA asupra unor situri nucleare iraniene...

Atac american asupra Iranului: Şeful ONU îngrijorat de o „escaladare periculoasă”
Atacurile americane „nu vor opri” activităţile nucleare ale Teheranului, afirmă agenţia atomică iraniană
Diverse 22 Iunie 2025, 07:58

Atacurile americane „nu vor opri” activităţile nucleare ale Teheranului, afirmă agenţia atomică iraniană

Atacurile americane 'nu vor opri' activităţile nucleare ale Iranului, a afirmat duminică Organizaţia pentru Energie Atomică a...

Atacurile americane „nu vor opri” activităţile nucleare ale Teheranului, afirmă agenţia atomică iraniană
Trump şi Netanyahu au discutat după loviturile americane împotriva Iranului
Diverse 22 Iunie 2025, 07:55

Trump şi Netanyahu au discutat după loviturile americane împotriva Iranului

Preşedintele Donald Trump a vorbit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu după ce armata americană a bombardat trei situri...

Trump şi Netanyahu au discutat după loviturile americane împotriva Iranului
Atac american asupra Iranului: Şeful ONU îngrijorat de o 'escaladare periculoasă'
Diverse 22 Iunie 2025, 07:50

Atac american asupra Iranului: Şeful ONU îngrijorat de o 'escaladare periculoasă'

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat sâmbătă seara că atacul SUA asupra unor situri nucleare iraniene...

Atac american asupra Iranului: Şeful ONU îngrijorat de o 'escaladare periculoasă'
Sabie veche de 3.500 de ani, descoperită întâmplător în timpul unei percheziții la o locuință din Bacău
Diverse 19 Iunie 2025, 14:16

Sabie veche de 3.500 de ani, descoperită întâmplător în timpul unei percheziții la o locuință din Bacău

O descoperire spectaculoasă a fost făcută de polițiști în timpul unei percheziții efectuate într-un dosar de furt calificat.

Sabie veche de 3.500 de ani, descoperită întâmplător în timpul unei percheziții la o locuință din Bacău
Fals site ANAF descoperit în mediul online: Contribuabilii sunt sfătuiți să fie vigilenți
Diverse 19 Iunie 2025, 12:16

Fals site ANAF descoperit în mediul online: Contribuabilii sunt sfătuiți să fie vigilenți

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis joi un avertisment public privind apariția în mediul online a unui...

Fals site ANAF descoperit în mediul online: Contribuabilii sunt sfătuiți să fie vigilenți
A murit fostul PDG al SRR, Dragoș Șeuleanu
Diverse 19 Iunie 2025, 10:21

A murit fostul PDG al SRR, Dragoș Șeuleanu

Fostul preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, din perioada 2001 - 2005, Dragoş Şeuleanu a...

A murit fostul PDG al SRR, Dragoș Șeuleanu