-

Poliţiştii rutieri au aplicat, în perioada 4-10 iulie 2022, 43.176 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 12.776 de sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 3.383 pentru abateri ale bicicliştilor, în cadrul unei acţiuni la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

De asemenea, au fost aplicate 1.867 de sancţiuni pentru abateri ale pietonilor, 585 pentru depăşire neregulamentară, 582 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 531 pentru abateri căruţaşi şi 436 de sancţiuni privind legalitatea transportului persoane.

De asemenea, au fost aplicate 2.001 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative, dintre care 206 pentru nerespectarea regulilor privind transportul rutier de persoane (legi speciale) şi 1.795 pentru alte acte normative.

Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 4.211 permise de conducere, 1.388 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 585 pentru depăşirea neregulamentară şi 582 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

Au mai fost reţinute 307 permise pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 242 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 146 pentru depăşirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime legale admise, 61 pentru adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice şi 900 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

Poliţiştii au constatat 947 de infracţiuni, din care 742 de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi 205 de altă natură.

Foto: Pixabay

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept