Ascultă Radio Antena Satelor Live

Șoferii vor plăti mai mult pentru carburant

Ţiţeiul a ajuns zilele acestea la preţul de 75 de dolari/baril, cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, astfel că preţul carburanţilor va fi mai scump în această vară.

30 Aprilie 2018, 09:02

Analiştii estimează că acest trend va continua.Financial Times publică o analiză în care arată şoferilor care sunt principalele motive pentru care trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru benzină şi motorină în următoarea perioadă.În primul rând, trebuie să ne uităm la cel mai simplu motiv, cel al ofertei reduse şi al cererii crescute. Stocurile de carburanţi au scăzut, pe fondul consumului din ce în ce mai mare, dar şi ca urmare a reducerii producţiei de către Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi Rusia.Se vor opri OPEC şi Rusia în curând din tăierile care au scos din piaţă cel puţin 1,8 milioane de barili pe zi de la începutul anului 2017? Cei mai mulţi analişti nu cred asta. Deşi Moscova şi-a exprimat îngrijorarea că un baril peste 70 de dolari ar ajuta producătorii rivali, precum Statele Unite, Rusia pare acum că va merge mână în mână cu OPEC, al cărei lider, Arabia Saudită, a arătat că încă mai sunt destule de făcut la acest capitol.Ministrul saudit al Energiei, Khalid-al Falih, a vorbit despre necesitatea stimulării de investiţii în noi zăcăminte. Arabia Saudită pregăteşte, totodată, listarea companiei petroliere de stat, Saudi Aramco, ce va beneficia consistent de pe urma preţului mare al petrolului."Nu există niciun semn că OPEC vrea să înceteze această cursă. Arabia Saudită are interes ca preţul petrolului să rămână foarte ridicat în următoarea perioadă", spune Bill Farren-Price, de la Petroleum Policy Intelligence.În plus, piaţa petrolieră este deosebit de sensibilă la posibile cauze care ar putea dezechilibra balanţa fragilă dintre cerere şi oferă. Factorii geopolitici devin de mare importanţă, atunci când stocurile sunt oricum mici.
Cel mai vizibil risc imediat este legat de posibilitatea ca Donald Trump, preşedintele SUA, să decidă retragerea din acordul nuclear cu Iranul şi să impună din nou sancţiuni legate de exporturile de petrol din această ţară. Decizia va fi luată luna viitoare, iar Emmanuel Macron, preşedintele francez, a declarat recent că se aşteaptă la un astfel de deznodământ.O altă cauză geopolitică este situaţia de criză din Venezuela, care deja a dus la scăderea producţiei cu 500.000 de barili pe zi. Există acolo riscul ca SUA să introducă sancţiuni suplimentare, care să ducă la o reducere şi mai mare.Să nu uităm nici conflictul dintre Arabia Saudită şi rebelii din Yemen, care atacă fără oprire punctele strategice de infrastructură ale Arabiei. În fine, Libia nu arată nici ea prea bine şi rămâne un producător instabil, după mulţi ani de război civil."Toate aceste scenarii au dus la pariuri ridicate cu privire la preţul petrolului", spune Gary Ross, şef al sectorului petrolier din cadrul S&P Global Platts, arătând că riscurile geopolitice din piaţa petrolieră sunt mai mari ca niciodată. "Riscul să existe o ruptură asimetrică acum este chiar mai mare decât a fost în timpul Primăverii Arabe", a avertizat analistul.Nici măcar creşterea producţiei de petrol şi gaze de şist din SUA nu a fost suficientă pentru a deraia piaţa de la acest trend.În urmă cu două săptămâni, Mohammad Barkindo, secretarul general al OPEC, arăta că organizaţia şi producătorii de ţiţei din afara cartelului sunt decişi să prelungească până în 2019 acordul privind reducerea producţiei.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:cotidianul.ro

Report de aproape 5,5 milioane de euro la Loto 6/49; premii de peste 4,82 milioane de euro la Joker
Info util 28 Ianuarie 2024, 12:04

Report de aproape 5,5 milioane de euro la Loto 6/49; premii de peste 4,82 milioane de euro la Joker

Valoarea reportului înregistrat la jocul Loto 6 din 49 a ajuns la aproape 5,5 milioane de euro, în timp ce la Joker suma...

Report de aproape 5,5 milioane de euro la Loto 6/49; premii de peste 4,82 milioane de euro la Joker
Toate unităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise miercuri
Info util 22 Ianuarie 2024, 15:52

Toate unităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise miercuri

Toate unităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise, miercuri, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române,...

Toate unităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise miercuri
ANPC a aplicat amenzi de 15.000 lei, în urma controalelor la patru depozite de legume-fructe din judeţul Ilfov
Info util 12 Ianuarie 2024, 11:14

ANPC a aplicat amenzi de 15.000 lei, în urma controalelor la patru depozite de legume-fructe din judeţul Ilfov

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a început vineri verificările la principalii furnizori de...

ANPC a aplicat amenzi de 15.000 lei, în urma controalelor la patru depozite de legume-fructe din judeţul Ilfov
Poliţia Română atrage atenţia asupra unor noi metode de înşelăciune prin promiterea de investiţii profitabile
Info util 05 Ianuarie 2024, 08:36

Poliţia Română atrage atenţia asupra unor noi metode de înşelăciune prin promiterea de investiţii profitabile

Poliţia Română atrage atenţia asupra unor noi modalităţi de înşelăciune prin care persoanelor le sunt propuse oportunităţi de...

Poliţia Română atrage atenţia asupra unor noi metode de înşelăciune prin promiterea de investiţii profitabile
Aproximativ 23.800 de angajaţi MAI sunt la datorie de Revelion la nivelul întregii ţări
Info util 31 Decembrie 2023, 12:14

Aproximativ 23.800 de angajaţi MAI sunt la datorie de Revelion la nivelul întregii ţări

Aproximativ 23.800 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie de Revelion la nivelul întregii ţări, a...

Aproximativ 23.800 de angajaţi MAI sunt la datorie de Revelion la nivelul întregii ţări
Termenul de montare obligatorie a repartitoarelor de căldură se prelungeşte
Info util 14 Decembrie 2023, 12:20

Termenul de montare obligatorie a repartitoarelor de căldură se prelungeşte

Termenul de montare obligatorie a repartitoarelor de căldură se va prelungi cu un an, respectiv până la 31 decembrie 2024.

Termenul de montare obligatorie a repartitoarelor de căldură se prelungeşte
Șoferii care sunt prinși la volan băuţi sau drogaţi  nu vor mai avea dreptul de a conduce timp de 10 ani
Info util 12 Decembrie 2023, 11:43

Șoferii care sunt prinși la volan băuţi sau drogaţi nu vor mai avea dreptul de a conduce timp de 10 ani

Șoferii care sunt prinşi la volan băuţi sau sub influenţa drogurilor vor rămâne 10 ani fără permis. Măsura apare într-o...

Șoferii care sunt prinși la volan băuţi sau drogaţi nu vor mai avea dreptul de a conduce timp de 10 ani
Încep lucrările pentru intervenţia în primă urgenţă şi servicii de proiectare la acoperişurile castelelor Peleş şi Pelişor din Sinaia
Info util 07 Decembrie 2023, 14:26

Încep lucrările pentru intervenţia în primă urgenţă şi servicii de proiectare la acoperişurile castelelor Peleş şi Pelişor din Sinaia

Lucrările de execuţie pentru intervenţia în primă urgenţă şi servicii de proiectare la acoperişurile castelelor Peleş şi...

Încep lucrările pentru intervenţia în primă urgenţă şi servicii de proiectare la acoperişurile castelelor Peleş şi Pelişor din Sinaia