Ascultă Radio Antena Satelor Live

Risc însemnat de avalanşă în Făgăraş

Riscul de producere a unor avalanşe este însemnat în Masivul Făgăraş, stratul de zăpadă având, miercuri, peste doi metri grosime în zona Cota 2.000 - Transfăgărăşan.

28 Februarie 2018, 11:18

Directorul Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, a anunţat că stratul de zăpadă poate avea grosimi chiar şi mai mari în zonele troienite. "Gradul de risc de avalanşă este trei generalizat, inclusiv la altitudini mici, astfel că traseele montane rămân în continuare închise până în sezonul estival", a precizat Sănduloiu.

Conform scalei europene de risc de avalanşă, în cazul gradului al treilea de risc, stratul de zăpadă este mediu sau puţin stabilizat pe numeroase pante suficient de înclinate, declanşarea fiind probabilă chiar şi printr-o slabă supraîncărcare, pe numeroase pante suficient de înclinate fiind posibile în anumite situaţii unele declanşări spontane de avalanşe medii şi câteodată chiar mari.

Turiştii care vor ajunge în zona montană din Argeş sunt sfătuiţi să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Naţional Salvamont. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării drumeţiilor, în aşa fel încât să se încheie înainte de lăsarea întunericului.

"Pentru informaţii suplimentare, punctuale, turiştii ne pot contacta prin Dispeceratul Naţional Salvamont, formând pe tastatura telefonului sintagma 0salvamont. Aceasta modalitate de comunicare oferă turistului posibilitatea de a afla informaţii direct de la şeful formaţiei Salvamont din zona în care intenţionează să facă vreo excursie", a mai spus directorul Salvamont Argeş.

AGERPRES

Vâlcea: Incendiu în Parcul Naţional Cozia; ard circa trei hectare de vegetaţie
Mediu 08 Iulie 2025, 20:33

Vâlcea: Incendiu în Parcul Naţional Cozia; ard circa trei hectare de vegetaţie

Pompierii vâlceni intervin, marţi după-amiază, la un incendiu de vegetaţie izbucnit în Parcul Naţional Cozia, din primele...

Vâlcea: Incendiu în Parcul Naţional Cozia; ard circa trei hectare de vegetaţie
 Meteorologii au emis un nou cod roşu de caniculă pentru mai multe judeţe din sud
Mediu 07 Iulie 2025, 16:45

 Meteorologii au emis un nou cod roşu de caniculă pentru mai multe judeţe din sud

Meteorologii au emis un nou cod roşu de caniculă pentru ziua de mâine pentru mai multe judeţe din sud, de la Mehedinţi până...

 Meteorologii au emis un nou cod roşu de caniculă pentru mai multe judeţe din sud
Incendii de vegetaţie cauzate de căldura excesivă
Mediu 06 Iulie 2025, 09:08

Incendii de vegetaţie cauzate de căldura excesivă

Sute de hectare de vegetaţie uscată au ars în ultimele 24 de ore în mai multe judeţe din ţară. Din cauza temperaturilor...

Incendii de vegetaţie cauzate de căldura excesivă
România se topește: Noi coduri de caniculă în vigoare sâmbătă și duminică
Mediu 04 Iulie 2025, 10:41

România se topește: Noi coduri de caniculă în vigoare sâmbătă și duminică

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de cod galben și portocaliu de caniculă pentru sâmbătă și...

România se topește: Noi coduri de caniculă în vigoare sâmbătă și duminică
Val de căldură extremă: Cod portocaliu emis pentru vineri și sâmbătă
Mediu 03 Iulie 2025, 11:30

Val de căldură extremă: Cod portocaliu emis pentru vineri și sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod portocaliu de caniculă pentru zilele de vineri și sâmbătă, vizând...

Val de căldură extremă: Cod portocaliu emis pentru vineri și sâmbătă
UE are ca obiectiv climatic pentru 2040 reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră
Mediu 02 Iulie 2025, 13:54

UE are ca obiectiv climatic pentru 2040 reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră

Comisia Europeană a propus, miercuri, o modificare a Legii europene a climei, stabilind un obiectiv climatic al UE pentru...

UE are ca obiectiv climatic pentru 2040 reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în această dimineaţă în judeţul Vrancea
Mediu 02 Iulie 2025, 13:08

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în această dimineaţă în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs, în această dimineaţă , la ora 7 şi 19 minute, în judeţul Vrancea, la o adâncime...

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în această dimineaţă în judeţul Vrancea
Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 15 judeţe, pe parcursul zilei de joi
Mediu 02 Iulie 2025, 12:37

Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 15 judeţe, pe parcursul zilei de joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă pe...

Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 15 judeţe, pe parcursul zilei de joi