Ascultă Radio Antena Satelor Live

Puţine din sesizările privind tăierile ilegale sunt confirmate

Cele mai importante fapte penale descoperite de Garda Forestieră Braşov la verificările din luna mai au fost în număr cinci, cu o valoare a prejudiciului de 70.000 lei.

Puţine din sesizările privind tăierile ilegale sunt confirmate

29 Iunie 2021, 08:57

Directorul Direcţiei Implementare din cadrul Gărzii, Mihai Abutnăriţei, a subliniat că foarte puţine dintre sesizările cetăţenilor se şi confirmă:
Au fost 56 de controale, în urma cărora s-au confiscat peste 120 mc de material lemnos. Au fost 31 de sesizări pe tăieri ilegale, pe exploatări forestiere, pe reduceri de fond forestier, pe transport ilegal de material lemnos, pe verificarea condiţiilor de atestare. Sunt foarte puţine care se confirmă, în pădure nu poţi să dobori un arbore fără să pice peste celălaltă, adică nu au fost intenţionate. Cele cinci fapte cu caracter infracţional au fost făcute pe tăieri ilegale - s-a găsit tăiat un volum de peste 130 de mc cu o valoarte de peste 70.000 de lei. La fel, colegii noştri specializaţi pe vânătoare au ieşit în teren fără să anunţe dar nu au descoperit nimic deosebit.
Garda Forestieră Braşov a mai descoperit luna trecută 91 de cazuri de erori materiale produse în utilizarea noului sistem SUMAL 2.0. Mihai Abutnăriţei a precizat că este vorba de erori al sistemului, referitoare la introducerea datelor sau menţinerea conexunii online.

RADOR

Foto: Pixabay

Etichete : recomandare
Iulie, luna fenomenelor extreme, în România; furtunile puternice din 9 iulie 2025 și urmările lor
Mediu 10 Iulie 2025, 11:08

Iulie, luna fenomenelor extreme, în România; furtunile puternice din 9 iulie 2025 și urmările lor

În luna iulie, România se confruntă frecvent cu fenomene meteo extreme, cauzate în principal de instabilitatea atmosferică...

Iulie, luna fenomenelor extreme, în România; furtunile puternice din 9 iulie 2025 și urmările lor
Vâlcea: Incendiu în Parcul Naţional Cozia; ard circa trei hectare de vegetaţie
Mediu 08 Iulie 2025, 20:33

Vâlcea: Incendiu în Parcul Naţional Cozia; ard circa trei hectare de vegetaţie

Pompierii vâlceni intervin, marţi după-amiază, la un incendiu de vegetaţie izbucnit în Parcul Naţional Cozia, din primele...

Vâlcea: Incendiu în Parcul Naţional Cozia; ard circa trei hectare de vegetaţie
 Meteorologii au emis un nou cod roşu de caniculă pentru mai multe judeţe din sud
Mediu 07 Iulie 2025, 16:45

 Meteorologii au emis un nou cod roşu de caniculă pentru mai multe judeţe din sud

Meteorologii au emis un nou cod roşu de caniculă pentru ziua de mâine pentru mai multe judeţe din sud, de la Mehedinţi până...

 Meteorologii au emis un nou cod roşu de caniculă pentru mai multe judeţe din sud
Incendii de vegetaţie cauzate de căldura excesivă
Mediu 06 Iulie 2025, 09:08

Incendii de vegetaţie cauzate de căldura excesivă

Sute de hectare de vegetaţie uscată au ars în ultimele 24 de ore în mai multe judeţe din ţară. Din cauza temperaturilor...

Incendii de vegetaţie cauzate de căldura excesivă
România se topește: Noi coduri de caniculă în vigoare sâmbătă și duminică
Mediu 04 Iulie 2025, 10:41

România se topește: Noi coduri de caniculă în vigoare sâmbătă și duminică

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de cod galben și portocaliu de caniculă pentru sâmbătă și...

România se topește: Noi coduri de caniculă în vigoare sâmbătă și duminică
Val de căldură extremă: Cod portocaliu emis pentru vineri și sâmbătă
Mediu 03 Iulie 2025, 11:30

Val de căldură extremă: Cod portocaliu emis pentru vineri și sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod portocaliu de caniculă pentru zilele de vineri și sâmbătă, vizând...

Val de căldură extremă: Cod portocaliu emis pentru vineri și sâmbătă
UE are ca obiectiv climatic pentru 2040 reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră
Mediu 02 Iulie 2025, 13:54

UE are ca obiectiv climatic pentru 2040 reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră

Comisia Europeană a propus, miercuri, o modificare a Legii europene a climei, stabilind un obiectiv climatic al UE pentru...

UE are ca obiectiv climatic pentru 2040 reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în această dimineaţă în judeţul Vrancea
Mediu 02 Iulie 2025, 13:08

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în această dimineaţă în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs, în această dimineaţă , la ora 7 şi 19 minute, în judeţul Vrancea, la o adâncime...

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în această dimineaţă în judeţul Vrancea