-

Mai multe spitale din judeţul Galaţi vor fi dotate, până la sfârşitul anului viitor, cu aparatură medicală şi echipamente în valoare totală de peste 60 de milioane de lei.

Printre cele mai importante dotări pe care deja le foloseşte Spitalul Judeţean Galaţi se numără echipamentele pentru efectuarea trombolizei, intervenţie vitală pentru pacienţii cu accident vascular cerebral care, până acum, erau transportaţi cu elicopterul în alte centre spitaliceşti din ţară care aveau o astfel de dotare.

Un alt aparat extrem de necesar existent deja în Spitalul Judeţean din Galaţi este acceleratorul liniar de particule care, din octombrie, va fi pus în funcţiune - o veste foarte bună pentru pacienţii din Galaţi care fac radioterapie şi care în prezent urmează tratamentul în alte judeţe, căci aparatul de radioterapie, care funcţiona de 17 ani la Spitalul Judeţean din Galaţi, s-a defectat.

Printre celelalte dotări, programate a fi funcţionale până la finalul anului viitor, se află un computer tomograf, un incubator pentru transportul nou-născuţilor, un aparat de radiologie mobil şi un electrocardiograf, toate urmând să fie folosite în unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean, în care, anual, ajung peste 80.000 de pacienţi. Ce alte dotări vor mai fi făcute până anul viitor şi în ce spitale, puteţi afla din jurnalul de prânz.

RADOR

Foto: Pixabay

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept