Ascultă Radio Antena Satelor Live

Peste 150 de cupluri cu o căsnicie de peste 50 de ani, premiate la Arad

Peste 150 de cupluri, care au împlinit 50 de ani de căsnicie, au fost premiate de autorităţi, în cadrul unui eveniment care a avut loc cu ocazia Zilelor Aradului.

Peste 150 de cupluri cu o căsnicie de peste 50 de ani, premiate la Arad

23 August 2021, 05:45

Cuplurile s-au reunit, la invitaţia primăriei Arad, într-un parc din centrul oraşului, unde au primit „Diplome de Aur” pentru căsătoriile neîntrerupte timp de cel puţin jumătate de secol. Au fost premiate 156 de cupluri aflate în evidenţele autorităţilor, care au primit, pe lângă diplome, şi câte un buchet de flori şi suma de 500 de lei, asigurată de sponsori. Primarul oraşului, Călin Bibarţ, a spus că acesta este un semn de preţuire pentru cei care „ne arată tuturor valoarea inegalabilă a dragostei şi respectului”. După ce au fost felicitaţi, seniorii au avut parte şi de un spectacol de muzică uşoară, pe scenă urcând, printre alţii, cântăreaţa Silvia Dumitrescu.

RADOR

Foto: Pixabay

Etichete : recomandare
România se pregătește pentru schimbarea la ora de vară. Când se va realiza modificarea și cum ne afectează
Social 26 Martie 2024, 12:52

România se pregătește pentru schimbarea la ora de vară. Când se va realiza modificarea și cum ne afectează

Odată cu venirea primăverii, România se pregătește pentru tranziția anuală către ora de vară. Schimbarea ceasurilor se va...

România se pregătește pentru schimbarea la ora de vară. Când se va realiza modificarea și cum ne afectează
Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române
Social 25 Martie 2024, 16:29

Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române

Creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor din mediul rural reprezintă un obiectiv al Poliției Române.

Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române
Alertă în online: Citații false, o nouă formă de înșelăciune amenință utilizatorii
Social 25 Martie 2024, 13:16

Alertă în online: Citații false, o nouă formă de înșelăciune amenință utilizatorii

Poliția Brașov a emis o avertizare fermă privind o nouă formă de înșelăciune care a apărut în mediul online. Potrivit...

Alertă în online: Citații false, o nouă formă de înșelăciune amenință utilizatorii
Probleme majore de apă potabilă în Bistrița-Năsăud. Jumătate din izvoarele publice din județ sunt afectate
Social 25 Martie 2024, 12:43

Probleme majore de apă potabilă în Bistrița-Năsăud. Jumătate din izvoarele publice din județ sunt afectate

Jumătate din cele 30 de izvoare publice monitorizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud pe parcursul...

Probleme majore de apă potabilă în Bistrița-Năsăud. Jumătate din izvoarele publice din județ sunt afectate
Primul pas către sustenabilitate: Aeroportul din Iaşi este primul în România cu sursă de energie regenerabilă
Social 18 Martie 2024, 12:14

Primul pas către sustenabilitate: Aeroportul din Iaşi este primul în România cu sursă de energie regenerabilă

Aeroportul Internaţional Iaşi este prima aerogară din ţară care deţine o sursă de energie regenerabilă, cu ajutorul parcului...

Primul pas către sustenabilitate: Aeroportul din Iaşi este primul în România cu sursă de energie regenerabilă
 O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58
Social 17 Martie 2024, 19:02

 O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58

O femeie a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică după-amiază, pe drumul...

 O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58
Mobilizare a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne, după dispariţia unui copil de doi ani
Social 17 Martie 2024, 18:58

Mobilizare a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne, după dispariţia unui copil de doi ani

Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră participă, duminică, la o acţiune de căutare a unui băieţel...

Mobilizare a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne, după dispariţia unui copil de doi ani
Bătrânețe optimistă în 2024: de ce să investești în supraveghere video pentru îngrijirea la domiciliu?
Social 15 Martie 2024, 10:26

Bătrânețe optimistă în 2024: de ce să investești în supraveghere video pentru îngrijirea la domiciliu?

Cum ar fi dacă îmbătrânirea ar fi în primul rând sinonimă cu înțelepciunea, aventuri neașteptate și noi oportunități? În...