Ascultă Radio Antena Satelor Live

Numărul pacienţilor cu COVID-19 a scăzut pentru a doua zi la rând

Numărul pacienţilor cu COVID-19 a scăzut pentru a doua zi la rând.

Numărul pacienţilor cu COVID-19 a scăzut pentru a doua zi la rând

09 Februarie 2022, 10:40

În prezent sunt cu 500 de persoane internate mai puţine decât la începutul săptămânii, dar sunt zone în ţară unde evoluţia se menţine crescătoare. La Spitalul Judeţean din Arad sunt internaţi zilnic între 12 şi 15 dintre pacienţii care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar din cele 212 paturi disponibile, 188 sunt deja ocupate, astfel că astăzi conducerea unităţii medicale a decis suplimentarea locurilor. Purtătorul de cuvânt Simina Roz: „Conducerea Spitalului Clinic Judeţean a decis să reintroducă în circuit COVID-19 şi secţia clinică Medicina Muncii, secţie situată în incinta fostului Spital Municipal Arad, din Piaţa Mihai Viteazul, numărul 78. Aici sunt disponibile 25 de paturi, dotate cu prize de oxigen, iar în cazul în care şi aceste ăautri se vor ocupa, mai există posibilitatea să redeschidă şi secţia clinică Medicină Internă 2, situaţă în imediata apropiere a secţiei clinice Medicina Muncii.”
Judeţul Arad a înregistrat ieri un număr record de persoane nou-diagnosticate cu COVID-19 în 24 de ore - 1.000, iar azi au fost raportate alte 740. La nivel naţional însă actualul val de infectări pare să-şi fi temperat creşterea, la prânz au fost raportate aproape 27.350 de cazuri noi, cu aproape 8.500 faţă de acum o săptămână. Gradul de pozitivare a testelor efectuate a coborât sub 30%, pentru prima dată în ultimele 2 săptămâni. Nivelul deceselor asociate infecţiei cu coronavirusului rămâne, însă, în continuare ridicat, alte 181 au fost anunţate astăzi.

RADOR
Foto: Pixabay

Etichete : top
Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni
Social 18 Aprilie 2024, 12:33

Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni

O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă...

Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni
Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil
Social 18 Aprilie 2024, 12:28

Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil

Peste 100 de mame minore se înregistrează, anual, la nivelul judeţului Sălaj, unele dintre acestea fiind la al doilea sau...

Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil
Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Social 16 Aprilie 2024, 18:36

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății

Constituirea Comisiei de Dialog dintre Stat și Culte a avut consecințe imediate pozitive inclusiv în plan legislativ, fiind...

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
Social 14 Aprilie 2024, 19:14

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei

Primăria Slatina a anunţat că aproape 4.100 de slătineni vor primi tichete sociale de Paşte în valoare de câte 150 de lei de...

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Social 14 Aprilie 2024, 19:05

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând de mâine, posesorilor de carduri de alimente, aproximativ 2,6...

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Social 10 Aprilie 2024, 11:58

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ (-9.943) în luna februarie 2024, numărul persoanelor decedate...

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș
Social 05 Aprilie 2024, 16:43

Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș

Echipajele de pompieri care intervin într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeş unde, vineri, s-a produs o explozie urmată...

Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș
Pacienții oncologici, mamele cu copii bolnavi şi gravidele, scutite de la plata contribuției sociale în concediul medical
Social 04 Aprilie 2024, 11:40

Pacienții oncologici, mamele cu copii bolnavi şi gravidele, scutite de la plata contribuției sociale în concediul medical

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi scutiţi de la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de...