Ascultă Radio Antena Satelor Live

Copiii ucraineni refugiaţi în România vor putea fi înregistraţi într-o aplicaţie informatică

Copiii ucraineni refugiaţi în România vor putea fi înregistraţi într-o aplicaţie informatică, indiferent dacă sunt sau nu alături de familie.

Copiii ucraineni refugiaţi în România vor putea fi înregistraţi într-o aplicaţie informatică

07 Mai 2022, 08:20

Platforma va fi dezvoltată şi adaptată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse în colaborare cu un UNICEF România şi Salvaţi copiii, potrivit Radio Romania Actualitati.

De la începutul conflictului armat de pe teritoriul Ucrainei, în România au ajuns aproape 40.000 de copii din ţara vecină, care au trecut graniţa cu părinţii sau neînsoţiţi. Potrivit datelor oferite de autorităţi, 31 de copii ucraineni au ajuns chiar singuri în România.

Aplicaţia prevede ca, prin proceduri clare, autorităţile să ştie despre locul în care se află copiii ucraineni rămaşi în România, chiar dacă sunt alături de părinţi sau rude.

În acest fel, autorităţile pot interveni în cazul apariţiei unei situaţii de risc pentru copii şi pot garanta accesul acestora la educaţie, servicii medicale sau sociale.

Aplicaţia dezvoltată de UNICEF a fost utilizată cu succes în cazul altor state pe fondul afluxului de persoane refugiate din cauza războiului.

De la începutul conflictului armat, aproximativ 2.700 de copii neînsoţiţi au fost luaţi în evidenţă de serviciile sociale din România. Cei mai mulţi copii doar au tranzitat ţara noastră.

Foto: pixabay

Peste 17 kg de ambalaje returnate, în medie, de fiecare român prin sistemul SGR
Social 19 Iunie 2025, 13:04

Peste 17 kg de ambalaje returnate, în medie, de fiecare român prin sistemul SGR

Românii au început să adopte în mod activ Sistemul Garanție-Returnare (SGR), introdus oficial în noiembrie 2023. Până în luna...

Peste 17 kg de ambalaje returnate, în medie, de fiecare român prin sistemul SGR
Protest al Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”
Social 12 Iunie 2025, 08:28

Protest al Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”

Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA' va declanşa, în 12 iunie, acţiunile de protest, prin organizarea unei...

Protest al Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”
Cetățenii pot descărca aplicația pentru CI electronică direct de pe site-ul MAI
Social 09 Iunie 2025, 11:11

Cetățenii pot descărca aplicația pentru CI electronică direct de pe site-ul MAI

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că aplicația destinată gestionării cărții electronice de identitate este...

Cetățenii pot descărca aplicația pentru CI electronică direct de pe site-ul MAI
Bogdan Ivan: Mecanismul adoptat de Guvern acoperă până la finalul anului salariile angajaţilor de la Salina Praid
Social 02 Iunie 2025, 16:38

Bogdan Ivan: Mecanismul adoptat de Guvern acoperă până la finalul anului salariile angajaţilor de la Salina Praid

Mecanismul de ajutor adoptat de Guvern luni, care va fi acordat SALROM, cuprinde şi acoperirea salariilor angajaţilor care...

Bogdan Ivan: Mecanismul adoptat de Guvern acoperă până la finalul anului salariile angajaţilor de la Salina Praid
Persoanele care nu restituie un bun găsit în termen de 10 zile riscă dosar penal și chiar închisoare
Social 02 Iunie 2025, 11:30

Persoanele care nu restituie un bun găsit în termen de 10 zile riscă dosar penal și chiar închisoare

Conform legislației în vigoare, orice persoană care găsește un bun pierdut este obligată să îl predea autorităților sau...

Persoanele care nu restituie un bun găsit în termen de 10 zile riscă dosar penal și chiar închisoare
Studiu: Fericirea copiilor de la sat, în declin. Doar 1 din 5 copii se simte împlinit
Social 02 Iunie 2025, 10:41

Studiu: Fericirea copiilor de la sat, în declin. Doar 1 din 5 copii se simte împlinit

Un studiu recent realizat de organizația World Vision România relevă o realitate îngrijorătoare: doar 1 din 5 copii din...

Studiu: Fericirea copiilor de la sat, în declin. Doar 1 din 5 copii se simte împlinit
1 Iunie - o zi de poveste pentru copiii din centrele de zi DAS Oradea
Social 01 Iunie 2025, 16:35

1 Iunie - o zi de poveste pentru copiii din centrele de zi DAS Oradea

Săptămâna trecută, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a organizat o activitate dedicată Zilei Internaţionale a Copilului,...

1 Iunie - o zi de poveste pentru copiii din centrele de zi DAS Oradea
Modificări în circulaţia feroviară din cauza lucrărilor la infrastructură. Află care sunt trenurile afectate
Social 30 Mai 2025, 14:05

Modificări în circulaţia feroviară din cauza lucrărilor la infrastructură. Află care sunt trenurile afectate

CFR Călători a anunțat modificări temporare în circulația mai multor trenuri de călători pentru datele de 11 și 13 iunie, ca...