Ascultă Radio Antena Satelor Live

Măsuri luate de guvern pentru refugiații ucraineni care se află pe teritoriul României

Iată care sunt cele mai noi măsuri luate de guvern pentru persoanele refugiate care se află pe teritoriul României în urma războiului din Ucraina.

Măsuri luate de guvern pentru refugiații ucraineni care se află pe teritoriul României

25 Mai 2022, 14:33

Guvernul a aprobat scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea în regim de ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, Instituţiei Prefectului din judeţele Botoşani, Suceava, Vaslui - sunt trei dintre cele mai încercate judeţe din perspectiva gestionării situaţiei umanitare -, dar şi Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv Direcţia Azil şi Integrare, aceste forme de sprijin fiind necesare pentru a proteja populaţia refugiată. Şi în acest caz vorbim de paturi, saltele, perne, saci de dormit şi, în plus, elemente modulare, construcţii uşoare, care pot să permită autorităţilor locale să amenajeze spaţii care să îi găzduiască pe refugiaţii ucraineni.
M-aş opri aici, nu înainte însă de a vă semnala, dacă îmi permiteţi, şi hotărârea de guvern privind declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a reţelei ecologice europene "Natura 2000" în România. Acest act normativ aprobat astăzi de guvern urmăreşte desemnarea unui număr de 211 arii speciale de conservare, ca obligaţie a României privind implementarea prevederilor europene de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, aşa-numita Directivă "Habitate", ariile speciale de conservare propuse spre desemnare corespunzând siturilor de importanţă comunitară pentru care s-au stabilit astfel de măsuri în conformitate cu planurile de management deja aprobate. Măsurile de conservare constau în mecanisme şi acţiuni efective care trebuie instituite pentru un sit "Natura 2000", cu scopul de a realiza obiectivele de conservare. Documentaţia ştiinţifică aferentă celor 211 arii speciale de conservare şi formularele standard ale acestor arii întrunesc cerinţele stabilite de Comisia Europeană, au fost ca atare avizate favorabil şi de Academia Română, prin Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, forul ştiinţific responsabil în acest domeniu. Pentru mai multă claritate şi transparenţă, această listă va fi publicată pe site-ul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi vor fi notificate de îndată Comisiei Europene, în conformitate cu procedurile de raportare specifice.
Dacă doriţi, aş putea adăuga pe lista deciziilor luate astăzi de guvern şi aprobarea memorandumului dedicat aprobării, negocierii şi semnării acordului privind garanţia reciprocă emisă de România în favoarea Uniunii Europene în legătură cu Acordul de contribuţie între România şi Uniunea Europeană privind compartimentul pentru România din cadrul Programului InvestEU şi semnarea acestuia de către ministrul de finanţe.

RADOR
Foto: Ăixabay

România se pregătește pentru schimbarea la ora de vară. Când se va realiza modificarea și cum ne afectează
Social 26 Martie 2024, 12:52

România se pregătește pentru schimbarea la ora de vară. Când se va realiza modificarea și cum ne afectează

Odată cu venirea primăverii, România se pregătește pentru tranziția anuală către ora de vară. Schimbarea ceasurilor se va...

România se pregătește pentru schimbarea la ora de vară. Când se va realiza modificarea și cum ne afectează
Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române
Social 25 Martie 2024, 16:29

Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române

Creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor din mediul rural reprezintă un obiectiv al Poliției Române.

Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române
Alertă în online: Citații false, o nouă formă de înșelăciune amenință utilizatorii
Social 25 Martie 2024, 13:16

Alertă în online: Citații false, o nouă formă de înșelăciune amenință utilizatorii

Poliția Brașov a emis o avertizare fermă privind o nouă formă de înșelăciune care a apărut în mediul online. Potrivit...

Alertă în online: Citații false, o nouă formă de înșelăciune amenință utilizatorii
Probleme majore de apă potabilă în Bistrița-Năsăud. Jumătate din izvoarele publice din județ sunt afectate
Social 25 Martie 2024, 12:43

Probleme majore de apă potabilă în Bistrița-Năsăud. Jumătate din izvoarele publice din județ sunt afectate

Jumătate din cele 30 de izvoare publice monitorizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud pe parcursul...

Probleme majore de apă potabilă în Bistrița-Năsăud. Jumătate din izvoarele publice din județ sunt afectate
Primul pas către sustenabilitate: Aeroportul din Iaşi este primul în România cu sursă de energie regenerabilă
Social 18 Martie 2024, 12:14

Primul pas către sustenabilitate: Aeroportul din Iaşi este primul în România cu sursă de energie regenerabilă

Aeroportul Internaţional Iaşi este prima aerogară din ţară care deţine o sursă de energie regenerabilă, cu ajutorul parcului...

Primul pas către sustenabilitate: Aeroportul din Iaşi este primul în România cu sursă de energie regenerabilă
 O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58
Social 17 Martie 2024, 19:02

 O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58

O femeie a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică după-amiază, pe drumul...

 O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58
Mobilizare a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne, după dispariţia unui copil de doi ani
Social 17 Martie 2024, 18:58

Mobilizare a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne, după dispariţia unui copil de doi ani

Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră participă, duminică, la o acţiune de căutare a unui băieţel...

Mobilizare a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne, după dispariţia unui copil de doi ani
Bătrânețe optimistă în 2024: de ce să investești în supraveghere video pentru îngrijirea la domiciliu?
Social 15 Martie 2024, 10:26

Bătrânețe optimistă în 2024: de ce să investești în supraveghere video pentru îngrijirea la domiciliu?

Cum ar fi dacă îmbătrânirea ar fi în primul rând sinonimă cu înțelepciunea, aventuri neașteptate și noi oportunități? În...

Bătrânețe optimistă în 2024: de ce să investești în supraveghere video pentru îngrijirea la domiciliu?