Un număr de 11.515 cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore, în scădere cu 5,2% faţă de ziua precedentă, a informat sâmbătă Poliţia de Frontieră.
Potrivit unui comunicat transmis de IGPF, în data de 1 iulie, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 111.843 persoane, dintre care 11.515 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 5,2% faţă de ziua precedentă. Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.690 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 12,7%, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.171 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 5,02%.
De la declanşarea acestei crize, în data de 24 februarie 2022, până la data de 1 iulie, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.390.512 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 1.412.887 ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, precizează IGPF.
Foto: Leontin Cupar