-

Patriarhul Daniel le-a spus, vineri, oficialilor Guvernului veniţi la Catedrala Patriarhală cu prilejul aniversării a 15 ani de la întronizare, că rugăciunea nu trebuie întreruptă, chiar dacă se întrerupe curentul electric.

'Am făcut o glumă la o carte pe care am publicat-o mai recent şi am prezentat-o Sfântului Sinod ieri şi anume că noua ediţie a Arhieraticonului, este cartea de 540 de pagini pentru slujbele pe care le săvârşesc ierarhii. Am făcut literele mari, la tipar, ca, în cazul în care se întrerupe curentul, să poată fi citită slujba şi la lumânare. Deci este necesar să nu întrerupem rugăciunea, chiar dacă se întrerupe curentul electric', a spus PF Daniel.

Patriarhul a salutat 'bunele intenţii' ale autorităţilor în condiţiile perioadei 'dificile' din punct de vedere al preţurilor la energie.

'Ne bucurăm că am primit adesea ajutor din partea autorităţilor centrale. Sigur, noi spunem că totdeauna este loc de mai bine, însă aceasta depinde mult şi de Parlament şi de domnii miniştri. Ne bucurăm că sunt aici prezenţi reprezentaţi şi Parlamentului, reprezentaţi şi Guvernul, mai mulţi miniştrii. Şi, desigur, sunt bune intenţiile, mai ales că traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere al preţurilor la energie', a adăugat Patriarhul Daniel.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) aniversează, vineri, 15 ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Daniel, prilej cu care de la ora 9,00, a fost săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care a fost oficiat un Te Deum.

Foto: ro.wikipedia.org

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept