Ascultă Radio Antena Satelor Live

Populaţia judeţului Dolj a ajuns la 599.442 persoane, în scădere cu 9,25% faţă de 2011

Populaţia judeţului Dolj a scăzut în ultimii 10 ani cu 61.102 persoane, adică cu 9,25%, ajungând în 2021 la 599.442 persoane de la 660.544 cât era în 2011, mai mult de jumătate din această pierdere fiind înregistrată în municipiul Craiova (35.366 persoane), potrivit rezultatelor provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 (RPL2021), prezentate de Direcţia Judeţeană de Statistică Dolj.

Populaţia judeţului Dolj a ajuns la 599.442 persoane, în scădere cu 9,25% faţă de 2011

31 Ianuarie 2023, 14:03

Conform sursei citate, pe lângă scăderea populaţiei, în judeţul Dolj s-a accentuat şi fenomenul de îmbătrânire, vârsta medie a populaţiei rezidente pentru judeţ crescând la 43,2 ani, faţă de 41,8 ani cât a fost la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din 2011, însă Doljul este cel mai 'tânăr' judeţ din regiunea Sud-Vest Oltenia.

'Rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 (RPL2021) arată o populaţie rezidentă a judeţului Dolj de 599,4 mii persoane (599.442 persoane), în scădere cu 61,1 mii locuitori (61.102 persoane) faţă de recensământul precedent (octombrie 2011). Majoritatea populaţiei rezidente este de sex feminin (309.840 persoane, reprezentând 51,7%) şi trăieşte în mediul urban (300.950 persoane, reprezentând 50,2 %). Din punctul de vedere al mărimii populaţiei rezidente, judeţul Dolj se situează pe locul 9 în ierarhia judeţelor. Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, vârsta medie a populaţiei rezidente pentru judeţul Dolj crescând la 43,2 ani (faţă de 41,8 ani la RPL2011). Faţă de vârsta medie pe ţară, vârsta medie a judeţului nostru este mai mare cu 0,8 ani (42,4 ani). În ierarhizarea judeţelor după vârsta medie la RPL2021, judeţul Dolj se plasează pe locul 29', se menţionează în comunicatul Direcţiei Judeţene de Statistică Dolj.

La nivelul Regiunii Sud-Vest Oltenia din care face parte şi judeţul Dolj, vârsta medie este de 43,7 ani, Doljul având vârsta cea mai mică, potrivit directorului executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Dolj, Carmen Ispas, citata de Agerpres.

'Se poate spune că Doljul, cu o vârstă medie de 43,2 ani, este cel mai tânăr judeţ din Regiunea Sud-Vest Oltenia, celelalte judeţe având următoarele vârste medii: Gorj - 43,4 ani; Mehedinţi - 44,3 ani; Olt - 44,6 ani; Vâlcea - 44,8 ani. Indicele de îmbătrânire demografică (numărul persoanelor vârstnice de 65 ani şi peste care revine la 100 de persoane tinere, sub 15 ani) în judeţul Dolj este de 133,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, mai mare decât media naţională de 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere cu 12,3. Fenomenul de îmbătrânire demografică este relevat şi prin prisma raportului de dependenţă demografică care, pentru judeţul nostru are valoarea de 56,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte, mai mare decât raportul de dependenţă demografică la nivel naţional de 55,5 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte', a declarat Carmen Ispas.

În ceea ce priveşte populaţia pe municipii, oraşe şi comune, aproape toate localităţile au înregistrat o scădere a numărului de locuitori, inclusiv municipiul Craiova - reşedinţa judeţului, care are mai puţin cu 35.366 persoane, adică a înregistrat o scădere de 13,12% şi cea mai mare din judeţ în valori absolute.

'Localităţile care au câştigat cel mai mare număr de locuitori între cele două recensăminte sunt comunele din jurul municipiului Craiova: comuna Malu Mare, care a ajuns la o populaţie de 7.548 de persoane (cu 3.768 persoane mai mult decât în 2011), comuna Cârcea, cu o populaţie rezidentă de 4.644 persoane (cu 1.220 persoane mai mult decât în 2011) şi comuna Şimnicu de Sus, cu o populaţie rezidentă de 5.733 persoane (cu 1.106 persoane mai mult decât în 2011). Ierarhia se modifică dacă ne referim la creşteri în valori relative. Astfel, comuna Malu Mare şi comuna Cârcea au crescut cu 99,7% faţă de 2011 ajungând la o populaţie de 7.548 locuitori, respectiv cu 35,6% de la o populaţie de 4.644 locuitori. Localităţile din judeţul nostru cu cele mai mari scăderi în valori relative înregistrate în decursul ultimului deceniu sunt comuna Botoşeşti -Paia (585 locuitori, - 27,7% faţă de populaţia din 2011) şi comuna Gogoşu (523 locuitori, - 27,7% faţă de populaţia din 2011)', a mai afirmat Carmen Ispas.

Comuna cea mai mică din judeţ este comuna Gogoşu cu numai 523 locuitori (în scădere faţă de RPL2011 când s-au recenzat 723 de locuitori). La recensământul precedent, cea mai mică comună a fost tot comuna Gogoşu.

Cea mai mare comună din judeţ este comuna Poiana Mare (9.047 persoane) care a scăzut faţă de RPL2011 cu 1.693 persoane şi care şi-a menţinut această poziţie la ambele recensăminte.

Oraşul Bechet este oraşul cel mai mic din cadrul judeţului (4.355 locuitori faţă de 3.657 locuitori în 2011). Cel mai mare oraş din judeţ, conform rezultatelor provizorii ale RPL2021, este Filiaşi cu 15.031 locuitori.

Municipiul Craiova, reşedinţă a judeţului Dolj, are o populaţie rezidentă de 234.140 de persoane, mai mică decât în urmă cu zece ani cu 35.366 persoane.

Între cele două recensăminte şi-au păstrat aproximativ dimensiunea trei localităţi - Coşoveni (3.238 persoane, mai mult cu o persoană faţă de 2011); Vârtop (1.666 persoane, mai mult cu 8 persoane faţă de 2011) şi Afumaţi (2.646 persoane, mai mult cu 13 persoane faţă de 2011).

În ceea ce priveşte etnia care a fost înregistrată pe baza liberei declaraţii a persoanei, a fost disponibilă pentru 525.850 de persoane (din totalul celor 599.442 persoane care formează populaţia rezidentă a judeţului Dolj, numai 525.850 şi-au declarat-o, adică peste 12% au refuzat să declare cărei etnii aparţin.

'Din cele 525.850 de persoane, s-au declarat români 494.409 persoane (94,0%). Populaţia de etnie romă a reprezentat 5,7% (29.918 persoane). Urmează macedonenii cu 723 de persoane (0,1%). Celelalte etnii însumează 800 de persoane (0,2%). Potrivit liberei declaraţii a celor 525.357 de persoane care au declarat limba maternă, structura populaţiei din judeţul Dolj după limba maternă se prezintă astfel: pentru 97,1% limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obişnuit în familie în perioada copilăriei. Urmează apoi limba romani cu 2,8%', a mai spus directorul Direcţiei de Statistică Dolj.

Structura confesională a fost declarată de 521.260 de persoane din totalul populaţiei rezidente a judeţului Dolj şi arată că 97,7% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă (Biserica Ortodoxă Română). Ponderi mai mari au religia penticostală (Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică) reprezentând 0,6% şi religia Adventistă de Ziua a Şaptea (0,3%).

Din populaţia rezidentă a judeţului, 49,0% cuprinde persoane care au starea civilă legală de căsătorit(ă). Sunt căsătoriţi 143.893 bărbaţi şi 149.881 femei. Nu au fost niciodată căsătorite - 38,1% dintre persoane (41,1% bărbaţi şi 35,4% femei). Persoanele văduve reprezintă 5,4% din totalul populaţiei rezidente a judeţului, cu discrepanţe pe sexe: 2,1% bărbaţi văduvi respectiv 8,5% femei.

'În ceea ce priveşte nivelul de instruire absolvit, potrivit rezultatelor RPL2021, din totalul populaţiei rezidente a judeţului Dolj, 43,4% au nivel mediu de educaţie (postliceal, liceal, profesional, învăţământ complementar sau de ucenici), 40,5% nivel scăzut (preşcolar, primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită) şi 16,1% nivel superior. Din punctul de vedere al ponderii populaţiei rezidente cu nivel superior de educaţie, judeţul Dolj se situează pe locul 10 în ierarhia judeţelor. După statutul activităţii curente, structura populaţiei judeţului Dolj se prezintă astfel: populaţia activă este de 237.345 persoane, fiind compusă din 216.163 persoane ocupate şi 21.182 şomeri. Populaţia inactivă cuprinde 362.097 persoane din care pensionarii reprezintă 39,4%, iar elevii şi studenţii aproape o treime (28,0%)', a mai afirmat directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Dolj.

Foto: pixabay

Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni
Social 18 Aprilie 2024, 12:33

Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni

O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă...

Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni
Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil
Social 18 Aprilie 2024, 12:28

Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil

Peste 100 de mame minore se înregistrează, anual, la nivelul judeţului Sălaj, unele dintre acestea fiind la al doilea sau...

Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil
Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Social 16 Aprilie 2024, 18:36

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății

Constituirea Comisiei de Dialog dintre Stat și Culte a avut consecințe imediate pozitive inclusiv în plan legislativ, fiind...

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
Social 14 Aprilie 2024, 19:14

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei

Primăria Slatina a anunţat că aproape 4.100 de slătineni vor primi tichete sociale de Paşte în valoare de câte 150 de lei de...

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Social 14 Aprilie 2024, 19:05

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând de mâine, posesorilor de carduri de alimente, aproximativ 2,6...

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Social 10 Aprilie 2024, 11:58

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ (-9.943) în luna februarie 2024, numărul persoanelor decedate...

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș
Social 05 Aprilie 2024, 16:43

Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș

Echipajele de pompieri care intervin într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeş unde, vineri, s-a produs o explozie urmată...

Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș
Pacienții oncologici, mamele cu copii bolnavi şi gravidele, scutite de la plata contribuției sociale în concediul medical
Social 04 Aprilie 2024, 11:40

Pacienții oncologici, mamele cu copii bolnavi şi gravidele, scutite de la plata contribuției sociale în concediul medical

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi scutiţi de la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de...

Pacienții oncologici, mamele cu copii bolnavi şi gravidele, scutite de la plata contribuției sociale în concediul medical