-

Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, sub coordonarea prefectului Dumitru Ţiplea, a aplicat, în ultimele trei zile, amenzi în valoare de 90.000 lei.

În 6 octombrie, comisarii au identificat, la intrarea în localitatea Roşiori, un buldoexcavator care îngropa deşeuri în imediata vecinătate a râului Barcău, pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp. În urma controlului, una dintre măsuri a fost salubrizarea zonei până în 31 octombrie, iar Primăria Roşiori a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 30.000 lei. În 7 şi 8 octombrie s-au constatat abandonări semnificative de deşeuri de diverse categorii, inclusiv reciclabile, pe raza localităţilor Buduslău şi Borş. În ambele cazuri s-au aplicat sancţiuni cu amenzi de 30.000 de lei şi s-a dispus salubrizarea zonelor, cu termen până în 31 octombrie pentru Buduslău, respectiv până în 15 noiembrie pentru Borş.
Prefectul Dumitru Ţiplea a avertizat că acţiunile de verificare a curăţeniei în localităţile din Bihor vor continua inclusiv în zonele unde au fost deja aplicate amenzi. Acestea vor viza stadiul de salubrizare din intravilanul şi extravilanul UAT-urilor din Bihor, precum şi a căilor de comunicaţie dintre acestea.

RADOR
Foto: Pixabay