-

Clădirea Spitalului din Mangalia a fost scoasă la vânzare. Reprezentanţii municipalităţii susţin că este o poveste mai veche, clădirea fiind donată, în interbelic, Crucii Roşii.

În perioada comunistă imobilul a fost confiscat. În 2006, conform declaraţiei oferite postului nostru de radio de viceprimarul Dragoş Angelescu, Crucea Roşie a introdus acţiune în instanţă pentru recăpătarea clădirii.
Procesul s-a finalizat în 2017. Crucea Roşie a pierdut imobilul după ce a fost executată silit, imobilul fiind cumpărat de o persoană din Piteşti. Acum clădirea a fost scoasă la vânzare, dar viceprimarul susţine că municipalitatea nu doreşte achiziţia ei.
"Mangalia nu va rămâne fără spital, având în vedere că decizia instanţei pe Legea 10 de retrocedare a terenului a asigurat o perioadă de 10 ani de funcţionare în acest imobil pentru municipalitate, fapt pentru care noi ne-am organizat şi am demarat procedurile de construire a unui nou spital, tot în curtea Spitalului din Mangalia, pe fonduri europene, fonduri nerambursabile. Proiectul a fost demarat, proiectul a fost dat în folosinţă în această iarnă. Nu ne dorim achiziţia acestui imobil scos la vânzare pentru că discutăm de o clădire foarte veche, care ar avea nevoie de îmbunătăţiri majore pentru a putea asigura standardele medicale în vigoare la această dată", a declarat viceprimarul Dragoş Angelescu.

RADOR
Foto: Pixabay