-

Minerii de la Exploatarea de Uraniu Crucea, judeţul Suceava, au ieşit astăzi din subteran, pentru a discuta cu reprezentanţii Companiei Naţionale a Uraniului.

Asta după ce, începând de miercuri după-amiază, lucrătorii au coborât în mina unde s-au blocat. Principala revendicare a minerilor se referă la plata salariilor restante pe două luni. Din 20 ianuarie, oameni nu au mai primit nici un ban.
În urmă cu puţin timp au început discuţiile între reprezentanţii Companiei Naţionale a Uraniului şi minerii de la Crucea, care încearcă să explice lucrătorilor din mină că situaţia financiară de la exploatarea din judeţul Suceava a fost deblocată, după ce Ministerul Economiei a semnat contractul pentru reluarea materiei prime. Directorul general adjunct al Companiei Naţionale a Uraniului Bucureşti responsabil cu sucursala Suceava, inginerul minier Vasile Chiruţă: „Se aşteaptă rezolvarea problemei de la Bucureşti, asta e situaţia în care sunt. Negocierile care s-au purtat cu ministerul nostru au ajuns la o claritate, s-au pus de acord şi urmează un transfer de bani în compania noastră şi imediat, transferul /pe card/. Deci astazi se va dezamorsa conflictul de muncă. Asta e speranţa noastră. Avem acoperire, hârtiile şi documentele care s-au semnat.”
Minerii nu renuntă la protest până când nu primesc veniturile restante de două luni de zile şi rămân în zona minieră. În aceste condiţii se asigură în continuare securitatea minei şi a personalului. Situaţia de la exploatarea minieră Crucea este mai complicată, pentru că exploatarea trebuia să intre în procedură de închidere încă de la începutul acestui an, deoarece licenţa de exploatare a fost valabilă până în anul 2020.

RADOR
FOTO: Pixabay