Ascultă Radio Antena Satelor Live

Oraşul Arad va avea iluminat festiv de Crăciun doar în zona centrală, pentru a se face economii

Municipiul Arad va avea iluminat festiv de Crăciun doar în zona centrală şi în principalele sensuri giratorii, iar administraţia va folosi doar instalaţii cumpărate în anii trecuţi şi doar cu becuri LED, pentru a se face economii la energia electrică, în timp ce se are în vedere şi un program de funcţionare a luminiţelor decorative, posibil până la miezul nopţii.

Oraşul Arad va avea iluminat festiv de Crăciun doar în zona centrală, pentru a se face economii

08 Noiembrie 2022, 10:07

Reprezentanţii Primăriei Arad au declarat că niciun echipament nou sau instalaţii de iluminat nu au fost cumpărate în acest an pentru decorarea oraşului cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar în cartiere nu vor mai fi montate ghirlande luminoase, informeaza Agerpres.

'În acest an se vor folosi doar decoraţiuni achiziţionate în anii anteriori şi doar cele care au becuri economice, pe bază de LED. Spre deosebire de anii anteriori, iluminatul festiv va funcţiona doar în zona centrală a oraşului, adică pe bulevardul Revoluţiei, dar şi în cele mai circulate sensuri giratorii. Pentru un consum cât mai mic de electricitate, se propune inclusiv un program de funcţionare a iluminatului festiv, după modelul pe care l-am aplicat în cazul iluminatului arhitectural din oraş, care acum funcţionează până la ora 23.00. Probabil că iluminatul de sărbători va funcţiona până la miezul nopţii, dar o decizie va fi luată împreună cu consilierii locali', a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.

Conform sursei citate, în acest an bradul din faţa Palatului Administrativ va fi pentru prima dată unul artificial, cumpărat cu aproximativ 100.000 de euro. Acesta are o înălţime de 20 de metri. Administraţia locală consideră că investiţia în acest brad din plastic va fi recuperată în câţiva ani şi nu va mai fi necesară sacrificarea unor brazi care au avut nevoie de 50 de ani pentru a ajunge la o astfel de înălţime.

Foto: pixabay

Recidivist prins după ce a încercat să violeze o femeie în Delta Văcărești
Știri locale 04 Iulie 2025, 11:02

Recidivist prins după ce a încercat să violeze o femeie în Delta Văcărești

Un bărbat a fost reținut de polițiștii bucureșteni după ce ar fi încercat să violeze o femeie în zona Deltei Văcărești, un...

Recidivist prins după ce a încercat să violeze o femeie în Delta Văcărești
Autoritățile din Hunedoara au declarat doliu local pentru a-l onora pe Mihai Leu
Știri locale 03 Iulie 2025, 14:10

Autoritățile din Hunedoara au declarat doliu local pentru a-l onora pe Mihai Leu

Consiliul Local Hunedoara a decis declararea zilei de vineri, 4 iulie 2025, ca zi de doloiu local în semn de respect și...

Autoritățile din Hunedoara au declarat doliu local pentru a-l onora pe Mihai Leu
Romsilva confirmă suprapopularea fondului de urși în zona Arefu, în cazul motociclistului ucis
Știri locale 03 Iulie 2025, 13:52

Romsilva confirmă suprapopularea fondului de urși în zona Arefu, în cazul motociclistului ucis

După tragedia produsă pe Transfăgărășan, în care un motociclist a fost ucis de un urs, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva...

Romsilva confirmă suprapopularea fondului de urși în zona Arefu, în cazul motociclistului ucis
Bărbat anchetat penal pentru otrăvirea intenționată a câinilor vecinului
Știri locale 03 Iulie 2025, 13:37

Bărbat anchetat penal pentru otrăvirea intenționată a câinilor vecinului

Un bărbat din județul Bacău este cercetat penal pentru cruzime față de animale, după ce mai mulți câini au fost găsiți morți,...

Bărbat anchetat penal pentru otrăvirea intenționată a câinilor vecinului
Numărul apelurilor la 112 pentru urși a crescut alarmant în Vrancea
Știri locale 03 Iulie 2025, 10:20

Numărul apelurilor la 112 pentru urși a crescut alarmant în Vrancea

Autoritățile din județul Vrancea se confruntă cu un val de apeluri la 112, după ce tot mai mulți urși au fost semnalați în...

Numărul apelurilor la 112 pentru urși a crescut alarmant în Vrancea
Un bătrân a ales să se sinucidă prin incendierea propriei locuințe, după ce a fost abandonat de copii
Știri locale 02 Iulie 2025, 15:44

Un bătrân a ales să se sinucidă prin incendierea propriei locuințe, după ce a fost abandonat de copii

Un bărbat în vârstă de 84 de ani, din localitatea Brodina de Jos, județul Suceava, și-a pus capăt zilelor într-un mod tragic,...

Un bătrân a ales să se sinucidă prin incendierea propriei locuințe, după ce a fost abandonat de copii
Urs pe străzile din Bușteni, locuitorii avertizați prin RO-ALERT
Știri locale 02 Iulie 2025, 13:47

Urs pe străzile din Bușteni, locuitorii avertizați prin RO-ALERT

Un urs a fost observat miercuri după-amiază, pe o stradă din orașul Bușteni, județul Prahova, iar autoritățile au emis un...

Urs pe străzile din Bușteni, locuitorii avertizați prin RO-ALERT
Un bărbat a intrat într-o fosă pentru a salva un vițel și a murit asfixiat
Știri locale 01 Iulie 2025, 13:18

Un bărbat a intrat într-o fosă pentru a salva un vițel și a murit asfixiat

Un bărbat din localitatea Leorda, judeţul Botoşani a fost găsit mort într-o fosă septică, în care coborâse pentru a salva un...

Un bărbat a intrat într-o fosă pentru a salva un vițel și a murit asfixiat