-

Plenul Senatului, convocat pentru discutarea proiectului de lege privind metodele de intervenţie imediată împotriva urşilor agresivi.

Conducerea Senatului a decis cu puţin timp în urmă convocarea unei şedinţe de plen de la ora 13:00. Pe ordinea de zi se află proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă care reglementează metodele de intervenţie imediată împotriva urşilor agresivi care vin în interiorul localităţilor. Proiectul urmează să fie repartizat la comisiile de specialitate pentru avizare şi raport.
Guvernul a adoptat săptămâna trecută ordonanţa privind intervenţia în cazul urşilor. Aceştia ar urma să fie alungaţi, dacă riscul este mic, sau să fie tranchilizaţi şi relocaţi ori chiar împuşcaţi, dacă atacă omul sau animalele din gospodării.

RADOR
Foto: Pixabay