-

România trimite pompieri în Grecia, să lupte cu incendiile, după ce guvernul de la Atena a cerut ajutorul celorlalte state europene.

La această misiune vor participa și pompieri argeșeni, 11 cadre militare (1 ofițer și 10 subofițeri), transmite Constantin Pasol - corespondent Antena Satelor.

„Au plecat cu o autospecială de stins incendiile de vegetație și un microbuz, pentru a-i sprijini pe greci și autoritățile locale, care au luptat zile întregi cu incendiile de vegetație”, a transmis ISU Argeș. Pompierii argeșeni au fost detașați în regiunea Peloponez, Skiritida.

Modulul terestru de asistenţă pentru stingerea incendiilor de pădure, care a plecat vineri, 6 august, din România spre Grecia, are în componenţă, printre altele, 112 pompieri, 23 de autospeciale, un centru de comandă şi patru containere multirisc cu echipamente.

Misiunea va dura 10 zile, cu posibilitate de prelungire.

Foto: ISU Argeș