-

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE a decis, ieri, lansarea negocierilor de aderare cu 6 state candidate, între care şi România.

În comunicatul Consiliului OCDE sunt menţionate progresele pe care ţara noastră, alături de Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru, le-a făcut de la lansarea cererilor de aderare. Organizaţia va pregăti foi de parcurs individuale pentru toate aceste ţări, cu condiţia ca ele să-şi confirme adeziunea la valorile, viziunea şi priorităţile OCDE. Atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi Guvernul de la Bucureşti au salutat decizia Consiliului OCDE, subliniind că, astfel, ţara noastră se apropie semnificativ de atingerea unuia dintre obiectivele sale strategice de politică externă.
Înfiinţată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale în rândul statelor membre, pre3cum şi la nivel global. Cei 38 de membri ai OCDE, din care majoritatea europeni - 23, sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

RADOR
Foto: Pixabay

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept