-

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, a anunţat vineri, instituţia.

'Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar', precizează sursa citată, într-un comunicat.

Instituţia menţionează că, la data de 30 iunie 2022, societatea nu deţine fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situaţie care se menţine şi la data de 30 septembrie 2022. Pentru restabilirea cerinţei de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri de 1,75 miliarde lei.

Decizia retragerii autorizaţiei a fost luată în condiţiile în care situaţia Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluţie, subliniază ASF.

Conform sursei citate, decizia Consiliului ASF se bazează pe o amplă analiză a situaţiei Euroins România. În acest sens, ASF menţionează faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acţiuni intense de control care au avut drept rezultat evidenţierea situaţiei reale a societăţii.

Între februarie 2020 şi ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancţiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acţiuni de control.

Toate sancţiunile aplicate de ASF societăţii Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanţele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor.

2,5 milioane de români sunt asigurați la compania Euroins.

Foto: pixabay

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept