Gastronomie
În patriarhalitatea ei, emanînd senzaţia că este "locul în care nu se întîmplă nimic", fiecare mică localitate de munte din Elveţia – iar Pays d’Enhaut nu face deloc excepţie – este, în acelaşi timp, un spaţiu turistic prin excelenţă.
Publicat în
Gastronomie
Să gătești ca pentru îngeri. Despre bucătăria Muntelui Athos, cu părintele Epifanios
Scris de Simona LazarNu era prima dată când îl vedeam pe călugărul athonit Epifanios Mylopotaminos gătind. L-am văzut făcând asta și în chilia lui din Muntele Sfânt, în vreme ce-mi vorbea despre rețetele din cartea lui de bucate.
Publicat în
Gastronomie
Drept e că puține lucruri se știu despre ce mâncau dacii. Poate, din legenda aceea cu Lisimach și Dromichetes, să înțelegem că dacă voiau, puteau fi și rafinați (în înțelesul epocii), dar că preferau frustețea obiceiurilor moștenite din neam.
Publicat în
Gastronomie