Stiuca cu sos de rosii, ciorba de perisoare de stiuca (mai ales acum, ca Delta, devenita rezervatie si depoluata prin falimentul industriei romanesti, si-a refacut populatia de esox lucius - cel mai sigur semn de apa curata) fac fala meselor dintre Severin si Sulina.
Dar chiar si dintre romani, putini sunt cei ce „stiu-ca“ una din cele mai alese bucatele din acest aprig rapitor e ficatul. Atat de putini, incat multi stramba din nas la auzul „nastrusniciei“. Pana gusta...
Cine vrea poate sa stoarca si un strop de lamaie. Dar nu e nevoie, lucrarea e rotunda.
Rafinata si necunoscuta, aceasta mancarica de pescar pervers si capricios poate cere un vin de asemenea necunoscut, care pe mine m-a incantat: Babeasca Gri, creatie recenta a podgorenilor Vrancei, dusa spre Dunare, la Galati, pe dealurile Bujorului (ce bucurie s-auzi ca unii se muncesc sa ne imbogateasca)!
Vinul, un alb de masa crescut pe o buturuga de rosu, are o frumoasa roba vag cenusie, e placut, cu iz floral demisec spre sec, cu gust de fruct si fum.
E o codoseala mezalianta (Babeasca Gri cu ficatei de stiuca in unt, auzi tu!), o intalnire misterioasa dintre un mostenitor sarac dar cinstit, care o rupe insa total cu trecutul negru (rosu) si aceasta trufanda aristocrata, veche de milenii a apelor, demna, credeti-ma, de cea mai mare bucatarie a lumii.