-

Tocăniță moldovenească (Friptură ca la moldoveni) - Rețeta lui Radu Anton Roman

Celor ce s-au încumetat în „pub“-rile irlandeze, în cârciumioarele galeze ori în casele lituaniene n-o să li se pară deloc ciudat acest fel de a primi o mâncare: o ulcică, ferecată la gură cu aluat, în care s-a înăbușit o tocană cu tot felul de cărnuri și legume.

Dar văzând asta la moldoveni-și încă pe post de mâncărică specifică, ca un stindard republican (dacă ziceam național, m-ar fi sfârtecat unii, dacă ziceam regional m-ar fi tăiat ăilalți)-trebuie neapărat să-ți pui întrebări, ba în celta veche, ba în latarsa, dar cu răspuns românesc.

Cand se aduc la masa „olitele“ astea miniaturale si pitoresti (mancarea se mai numeste si „friptura ca la moldoveni“), cu capacul lor de aluat rumen (peste care se adauga si o painita rotunda), nici nu mai conteaza ce e in ele, atat sunt de atragatoare.

As putea spune chiar ca asta e miza de savoare a moldovenestii tocanite, ambalajul original, stravechi si atasant, dincolo de care nu e mai mare lucru decat e bine sa fie.

Si, ca sa evit betia de cuvinte, ma indrept (cu pas clatinat) spre o crama moldoveneasca, observand, de data asta cu tristete netrucata si nedisimulata, ca anii indelungati de export, numai si numai spre rusi, a unui vin pe gustul acelora (adica cu adaos coplesitor de alcool pe cat de prost pe atat de tare) a facut uitata priceperea de altadata a pivnicerilor lui Stefan cel Mare.

Am gustat in ultimii ani mult vin facut intre Prut si Nistru si am avut doar cateva revelatii si, in schimb, numeroase deceptii si chiar unele socuri.

Ciudat este ca podgorenii moldoveni s-au gandit mai intai la problema ambalajelor (vedeti ce treaba serioasa e invelisul?), importand sticle in forma de vioara sau floricica, in care au varsat tot (si doar) ce-au avut, amanand sa puna vin pentru cand il vor si face.

Citeste continuarea pe Bucataria lui Radu