-

Cuiburi de cinci (Rețeta lui Radu Anton Roman)

În Bucovina muntoasă, spre Prislop, se fac sarmalele sarmalelor! Nici o terfeloagă cum e asta a mea nu le-a povestit, decât pe sărite și pe sponci, din cauză că se fac rar și cu cheltuială foarte mare.


Dar la Carlibaba, in casa doamnei Mariana inginer Epaminonda Amariutei, am mancat, acum vreo doi ani, cu ocaziunea unui botez de o suta de persoane - suntem pe Bistrita Aurie! - ceva ce nici romanii cei mai perversi n-au putut inventa: sarmale din cinci carnuri diferite - neamestecate intre ele - incuibate in foi de varza.

Si acum imaginati-va blidul smaltuit in care s-a desfacut cuibul si au zburat, ca niste lebede usoare, miresmele celor cinci sarmale, surori de mama dar de tata nu! Ce poate fi mai bun?

Cucoana Mariana a pus sa se dea mesei cuiburile nu dupa peste, cum e obiceiul, ci la urma, dupa friptura si dupa prima cafea, chiar inainte de fursecuri si tort. A pus de s-au facut, la o suta de invitati, o suta cincizeci de cuiburi (s-au taiat - bineinteles nu numai pentru sarmale - o stana si o poiata de dobitoace: un porc, un vitel, trei curcani infoiati, cinci gaste, o duzina de gaini si claponi grasani) sa fie, de o mai vrea vreunul, dar n-au ajuns!

Rosise Epaminonda: cum, la botezul primului sau baiat, Epaminondica junior, sa nu ajunga mancarea?!

Ce contau chiftelutele cu marar, branzeturile afumate, crenvurstii cu hrean indulcit, pastravii cu smantana, plachia, ciorba groasa de cartofi, fripturile de doua jiganii, tocanita de trei soiuri de pasare, cu tarhon si smantana, placintelele cu smantana si miere, tortul cat roata de tractor, inghetatele cu frisca, cosurile cu fragi si capsuni si ananas proaspat, daca n-au ajuns „cuiburile“?!

Toata lumea radea: mai toti erau bucovineni, baieti fini de 0,1 tone, invatati cu mancare buna si cat cuprinde fiecare, ba chiar mai multa! Dar „cuiburi de cinci“ nu gustasera decat vreo doi pana atunci, din cei mai carunti, cu nuntile pornite din adolescenta, inainte de ’60, de colectivizare, va sa zica.

Vinul a curs in valuri: Busuioaca de Moldova de la Cotnari, - aromata ca o gradina inflorita, impanzita cu tufe de busuioc si capite de fan abia cosit, de o dulceata coplesitoare, dar nu lipicioasa, din cea mierie, ci sprintena, de fragi salbatici, petale de trandafir si pere busuioace (butoiul fusese imbracat in gheata si paie de cu seara) si Feteasca Neagra de la Uricani - la-nceput calda si plina, la sfarsit obosita, abulica si amaruie, nici copila cuminte si neaflata de barbat, dar nici muiere la cei opt copii ai ei, ci codana scorpie, infierbantata, mirosind provocator a muschi de padure, a prune uscate si a coaja de paine calda, si lipindu-se de om ca o zeama de buruiana fermecata.

Citeste continuarea pe Bucataria lui Radu