-

Dulciuri turcești

Farmecul Turciei nu consta doar in covoarele fin tesute, in bazarul mereu aglomerat al Istambulului, cu aromele sale orientale, ci si in diversitatea dulciurilor preparate. Aici, sfarsitul Ramadanului este marcat de Festivalul Zaharului, un bun prilej de etalare a celor mai sofisticate dulciuri, nascute din imbinarea armonioasa a celor mai alese arome si ingrediente.
Dintre acestea, cele mai populare, iubite atat de catre sultanii din trecut, dar devenite si celebre in intreaga lume, amintim: baclava, rahat, halva sau kataif.

 Baclavaua. Desi este cunoscuta pe tot mapamondul ca fiind o specialitate culinara traditionala turceasca, baclavaua a devenit un fel de mar al discordiei intre Turcia, Grecia, Iran, Siria si Armenia, aceste tari asumandu-si inventarea acestui desert. Astfel, grecii spun ca originile baclavalei se afla undeva in Antichitate, invocand chiar si un artist al vremii respective, care ar fi lasat posteritatii o reteta de baclava, foarte asemanatoare cu cea de astazi. Evident, turcii spun ca aceasta teorie nu are suport in realitate, in reteta cu pricina, fiind vorba despre un alt preparat dulce. Tot turcii spun ca celebra baclava s-a inventat abia dupa secolul al VI-lea, in Gaziantep, si era un dulce accesibil celor mai instariti. Ea se prepara si se consuma numai cu ocazii speciale. Mai tarziu, acesta a devenit aproape o obisnuinta, chiar si pe mesele oamenilor simpli.
Istoricii spun insa, ca un desert foarte asemanator era destul de popular in China anilor 1300, preparat din orez, seminte si lapte.
In Turcia, baclavaua sau desertul mieros se prepara din staruri de aluat, combinat cu nuci si fistic si indulcite cu miere sau sirop din miere.
Preluata si de catre alte popoare, reteta de baclava a capatat diverse influente, in functie de inventivitatea si specificul culinar al tarii care a preluat-o. Astfel, daca arabii au imbunatatit-o cu apa de trandafiri si cu portocale, armenii au presarat scortisoara si cuisoare, iar in Bosnia-Hertegovina si Grecia, zaharul a fost inlocuit cu miere din abundenta. Miere cruda poliflora de la Apiland
Miere cruda poliflora de la Apiland
De altfel, atat baclavaua, cat si celelalte retete de preparate culinare dulci ale Turciei, au o savoare speciala si sunt mult mai bune, daca, in loc de zahar, este folosita mierea cruda.
Nu doar aromele adaugate difera de la un popor la altul, ci si forma. Astfel, in Afganistan, ea are forma triunghiulara si se prepara cu nuca, iar in Iran are forma de romb. Francezii au si ei baclava si au adaptat-o elegantei specifice acestei tari, transformand-o intr-un preparat rafinat. Se spune ca insasi Maria-Antoaneta, regina Frantei, cunoscuta si ca regina exceselor, a cerut ca aceasta prajitura sa fie modificata, insa numai ca aspect estetic, fara a i se modifica gustul original.
Si noua, romanilor, ne place baclavaua pentru ca nu e un preparat care necesita foarte mult timp, nici foarte mule ingrediente, fiind catalogat drept usor si foarte delicios.

Rahatul turcesc. Un alt preparat dulce specific Turciei este rahatul. Facut din zahar, amidon si arome alimentare, rahatul turcesc a devenit celebru atat prin legendele sale, cat si pentru faptul ca este unul dintre cele mai vechi preparate din lume.
Una din aceste legende povesteste despre un sultan dornic sa gaseasca mereu noi metode prin care sa cucereasca tot mai multe femei. Convins ca drumul spre inima unei femei e facilitat de dulciuri, sultanul a poruncit bucatarilor sai sa faca un desert pe care nu il gustase niciodata, dar care sa cucereasca pe loc, toate femeile care l-ar fi gustat. Asa ar fi luat nastere rahatul turcesc.
O alta legenda ii atribuie inventarea rahatului lui Bekir Effendi, un bucatar iscusit, sosit in Istambul in anul 1776. Acesta avea o adevarata pasiune, nu numai pentru gatit in general, dar mai ales pentru dulciuri. Astfel, el ar fi nascocit un preparat culinar dulce pe care il vindea ambalat in dantela. Acest desert, atat de frumos ambalat, a cucerit pe loc indragostitii, devenind intr-un timp foarte scurt, unul dintre cele mai vandute deserturi si cucerind pe insasi sultanul acelor vremuri. Magazinul celebrului Bekir Effendi mai exista si astazi in Turcia, iar in patiseria acestuia se confectioneaza, de 250 de ani, dulciuri traditionale turcesti.
Alta legenda spune ca rahatul turcesc s-a nascut dintr-o competitie iscata intre cativa bucatari. Acestia au vrut sa se intreaca in iscusinta si fiecare din ei au preparat cate un dulce deosebit, unul din ei venind cu ideea combinarii unor ingrediente precum: amidon de porumb, sirop si arome, nuci si fructe uscate. Din acest preparat ar fi derivat si rahatul turcesc.
Daca la inceputuri, in secolul al XV-lea, rahatul turcesc se facea din ingrediente precum melasa, miere si faina, treptat, acest preparat a evoluat, fiindu-i adaugate noi si noi arome. Astazi, exista o varietate de forme, de culori, gasim rahat cu aroma de portocale, de cacao, de fistic, alune, nuci sau migdale.

 

Kataif, un desert stravechi. Istoria acestui desert se pierde in negura timpului. Este unul dintre deserturile preferate in perioada Ramadanului. In tari precum Siria, Egipt, Liban sau Palestina se prepara kataiful de cand lumea. In Palestina anului 2009, kataiful a fost subiectul unui record mondial. S-a realizat cel mai mare kataif din lume, lung de 75 de metri si cu o greutate de 1.325 de kilograme. Despre kataif povesteste si Ionel Teodoreanu in La Medeleni, consemnand faptul ca era desertul preferat al multor familii de mosieri.
Kataiful se prepara din taitei fini si branza dulce. Acestea se coc impreuna si se stropesc apoi cu sirop de trandafiri. Este un preparat care poate fi consumat atat la micul dejun, cat si ca gustare.
Desi pare un desert usor de preparat, este nevoie de iscusinta pentru a obtine un kataif desavarsit, dar si de ingrediente alese. Astfel, nu orice fel de taitei poate constitui parte a unui kataif de succes.
Taiteii, taiati foarte fin, se amesteca cu unt topit si se adauga nuci sau fistic. Se unge o tava cu unt si se pun taiteii in straturi, iar deasupra se pune branza rasa. Se da la cuptor pentru 20 de minute si intre timp se prepara siropul din apa de trandafir, zahar, lamaie si sofran. In loc de zahar se poate folosi miere. Ii va da un gust mult mai bun preparatului. Cu acest sirop se stropeste kataiful scos de la cuptor.
Kataiful are o savoare deosebita atunci cand este proaspat scos din cuptor, de aceea este recomandat sa se consume in acest fel, insa exista si varianta kataifului rece, acoperit cu frisca.
Cosntantin Bacalbasa, in cartea sa Dictatura gastronomica. 1501 Feluri de Mancari aparuta la editura Universul in 1934, autorul spune despre kataif ca acesta a suferit multe modificari si nu mai pastreaza din reteta originala, decat foarte putine elemente. Astfel despre kataiful cu frisca, spune ca este denaturat.
La fel ca si baclavaua, kataiful este si el subiectul discordiei dintre tarile care pretind sa il fi inventat, aproape fiecare popor care il prepara, sustinand ca este si inventatorul kataifului. Fiecare din aceste popoare a adus o nota de originalitate in aceasta reteta, prin aromele folosite.

Citeste continuarea pe daciccool.ro